Filosofia tăcerii

          Încă de la început vă asigur de sinceritatea cuvintelor mele simple dar expresive, exigente dar persuasive, manifestând astfel lipsa mea de interes şi riscul de a fi discreditat sau poate chiar descalificat din punct de vedere profesional în viitorul apropiat. Drept urmare, dragă cititorule,„Ce vrei să‑ţi spun: minciuni agreabile sau adevăruri dure?”[1]

      Categoric că adevărul indiferent de maniera în care este prezentat, este mai râvnit decât minciunile ogodite, rostite emfatic de oameni fără personalitate. De aceea cei care şi-au păstrat verticalitatea şi n-au acceptat politica publicistică a mass-mediei, acum ca şi în viitor de alte generaţii, vor fi aclamaţi de adevăratele elite ale culturii şi ştiinţei naţionale. „Nu ştiu dacă este o datorie să‑ţi sacrifici norocul şi viaţa adevărului… Dar ştiu că este o datorie, dacă vrei să‑i înveţi pe alţii adevărul, să‑l înveţi în întregime sau deloc, să‑l înveţi limpede şi explicit, fără enigme, fără rezerve, fără neîncredere în puterea lui…”[2]

        Şi cum oamenii sunt diferiţi în funcţie de structura lor fizică şi starea socială, „fiecare înţelege numai ceea ce este pregătit să înţelegă ”[3], originile genetice ale neamului nostru fiind cunoscute incusiv de cei mai puţin învăţaţi.

   „Greutăţile statului român de astăzi, preţurile mici ale produselor noastre, reclamaţiunile îndreptăţite ale creditorilor noştri străini – care au dreptul de a-şi apăra banul şi care ne fac favoarea de a ne da sfaturi pe care le vom urma întrucât ne îngăduie realitatea vieţii noastre naţionale, – toate acestea la un loc sunt floare la ureche pe lângă ceea ce a fost trecutul acestui popor.”[4]

      Acestea sunt cuvinte rostite de marele nostru cărturar Nicolae Iorga în perioada monarhiei constituţionale, nu departe de a fi comparată cu situaţia economică şi socială a zilelor noastre. Este ceea ce oamenii simpli dezamăgiţii de regimurile politice perindate pe la putere, spun oarecum consolaţi că „istoria se repetă” şi aşteaptă ziua în care Dumnezeu le va mai atenua din suferinţă. Şi atunci ca şi acum, „niciodată nu s-a vorbit aşa de mult de ştiinţă ca astăzi; niciodată n-a fost mai tare credinţa, care în parte e greşită că prin ştiinţă se poate atinge orice şi că prin ea însăşi ajunge pentru a face fericirea omenirii, care, ea, şi nu cunoştinţa a cât mai multe lucruri, oricare ar fi ele şi oricum s-ar lega între dânsele, e scopul cel mai firesc şi cel mai înalt al silinţelor noastre.”[5]

    Iată deci, similitudinea evenimentelor petrecute cu mai puţin de o sută de ani în urmă, ceea ce tind să cred că regimurile politice nu pot supraveţui răbdării umane mai mult de 2-3 generaţii. Nu mai vorbim însă de guvernarea regimirilor totalitare şi extremiste care au de regulă o viaţă scurtă. Filosofia tăcerii este paradoxal, plină de acustică evocatoare dar şi capabilă de a stârni spiritul identităţii naţionale, mereu aprins în momente cruciale ale vieţii românilor. Cu alte cuvinte „dacă pietrele vor tăcea…”, natura va grăi despre rătăcirea în care ne aflăm. Pentru acest lucru este necesar, curajul şi responsabilitea în faţa lumii pentru ceea ce grăim căci: „Cine se teme de moarte, moare de mai multe ori. Cine nu se teme, moare o singură dată”.[6]

     Lupta pentru dreptate este cumplită dar sugestivă, riscantă dar care ne înnobilează pentru un trecut glorios al istoriei. Mesajul marilor istorici are aceeaşi orientare, „ ţineţi aproape de popor, să nu rătăciţi!”[7], căci cel ce se opune voinţei lui se opune ideei de libertate şi unitate naţională, ceea ce înseamnă aservire şi deznaţionalizare. „Fiecare, în afară de optimismul sau pesimismul obişnuit, are de făcut un singur lucru: datoria lui, datoria lui intreagă,  orice s-ar alege de dânsul după ce şi-a făcut datoria, pentru că nu interesează acel care-şi face datoria, ci interesează datoria care s-a făcut.”[8]

     Interesul pentru datoria ce s-a făcut, este cu atât mai mare, cu cât repercusiunea celor scrise şi făcute este mai înjositoare pentru el. „Nu e om al cărui scris să nu poată fi interesant pentru persoana lui ori pentru vremea căreia-i aparţine.”[9]

    Şi dacă nu măcar pentru vremea care va veni căci cu cât ai mai puţini ucenici, cu atât ceea ce scrii este mai credibil. Ce înseamnă „filosofia tăcerii”? Să taci şi să vorbească faptele tale sau „ori punem pieptul în dreptul furtunii ori pierim”.[10]

   Aşadar cititori, datoria ne va face demni de numele nostru dacă reuşim ca prin filosofia noastră persusivă dar sarcastică uneori, să fim piloni ai adevărului şi modele pentru reformatorii istoriei naţionale.

30 august 2014

__________________________________________

[1] Dan Chertes, Floarea tăcerii • eseu •, apud Euripide,Napoca Star2000, p. 14

[2] Ibidem, apud Lessing, p. 65

[3] Ibidem, apud Mircea Eliade, p. 40

[4]Nicolae Iorga, Op. Cit, p 9

[5]Ibidem, p. 99

[6]Dan Chertes,Op. Cit.apud I. Romoşan, p. 4

[7]Ibidem, apud Simion Bărnuţiu, p. 24

[8]Nicolae Iorga, Op. Cit., p.5

[9]Ibidem, p. 38

[10]Dan Chertes, Op. Cit., apud Avram Iancu, p.32

____________________________________________

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează