Nichita Stănescu; Vechi cîntec soldăţesc (R)

M-apasă luna peste faţă, 
peste piept, peste memorie, 
cu greutăţi de platină, pînă cînd 
scap din mînã steagul de glorie. 
Pînă cînd îmi îndoi genunchiul, 
cu strigăt de ample rupturi, 
ca un viaduct ascuţindu-se, 
şi plouînd cu pietre peste păduri. 
Pînă când îmi ridic călcîiul 
pe care-l apăsam pe ora ta, 
pînă cînd se-nnegreşte singurătatea 
care mă arginta. (1)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––

(1) Nichita Stănescu, Poezii, Antologie, postfaţă şi bibliografie de Cristian Moraru, Editura Minerva, Bucureşti, 1988, pag. 55

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează