Depresia – prăpastie interioară!

Ai căzut, ridică-te !

  Una dintre cele mai frecvente afecţiuni psihice , dacă nu chiar cea mai des întâlnită, depresia izvorăşte din îndepărtarea de înţeles şi adevăr, de Creator, de un reper fix asupra căruia există un raport spiritual.

De foarte multe ori, educaţia emoţională deficitară are un impact major asupra psihicului adolescentului şi maturului de mai târziu. Traumele survenite din copilărie şi ulterior decepţiile din dragoste, duc la declasarea stării depresive accentuate. Fără iubire şi compasiune, un copil nu se poate dezvolta armonios, nu poate oferi ceea ce nu a primit pentru că nu cunoaşte. Respectul de sine, curajul şi nădejdea sunt lipsite de sens pentru un copil aflat în afara sferei emoționale echilibrate.

Crescând cu aceste deficienţe, da piept cu realitatea în adolescenţă şi încearcă să găsească un reper fix asupra căruia să se identifice.

Dar, oare lumea în care trăim are ce oferii unui asfel de suflet pentru a-l salva ?

În nebunia universală in care vieţuim, sentimentele nobile sunt percepute ca un lucru negativ, rautatea ia locul iubirii şi buntătății, nedreptatea locul dreptăţii , deznădejdea locul speranţei, frică locul curajului .

Fiecare om, are sădit în sufletul său stropi din iubire, curaj, bunătate, blândeţe, pentru că suntem părţi din Dumnezeu, energia supremă de fericire.

În acest sens, un adolescent ce reflectează asupra lumii în care trăim şi o percepe că pe un iad din care doreşte să scape prin sinucidere, nu se poate salva decât prin Cel ce L-a creat. Aceste sentimente nobile prezente încă de la naştere, îşi pierd din valoare întrucât nu au fost valorificate lăsând în suflet un gol uriaş, umplut cu durerea izvorâtă din deznădejde.

Nu toţi depresivii prezintă fobie socială. În unele cazuri, în spatele unei atitudini joviale, se afla o durere intensă. Aceast gol interior duce până la sentimentul de depersonalizare. Există o conştientizare a dezechilibrului interior prin liniştea carea acaparează sufleul. aflaţi în străfundurile deznadejdei, aceste suflete încercate, ajung să se hrănească din propria durere, inducându-şi diverse stări care să stimuleze suferinţă.

De aici până la tentativa de suicid e doar un pas. Simţindu-se neacceptaţi de societate şi neînţeleşi de cei din jur, ajung să îmbrăţişeze o falsă cale de eliberare.

Sinuciderea nu e o scăpare, e o osândă eternă pe care o acceptăm singuri. Chiar de te vei omorî de mii de ori, tu, de tine nu vei scăpa! De ce? Pentru că ne asemănăm Celui ce ne-a creat.

Cum nimic nu este întâmplător pe acest pământ. Nici noi nu suntem deci, la întâmplare, aşa că trebuie să luptăm şi să ieşim învingători din bătălia noastră interioară!

Filosofii spuneau că sinuciderea este echivalentă cu acceptarea faptului că viaţa te-a învins. Chiar de drumul îţi va părea greu la capătului lui te aşteaptă o nouă viaţă, învierea ta spirituală.

Acceptă că ai nevoie de ajutor şi nu cauta scăpare cu toată fiinţa ta în oameni. Nici psihologul, nici pastilele pe care eventual le vei lua nu te pot salva, decât tu însuţi, întrucât fiecare om e o pasăre phoenix dacă se raportează la Dumnezeu.

În continuare las mărturie poveştile de viaţă ale unor tineri aflaţi în pragul depresiei şi chiar în depresie, ce au reuşit să-şi schimbe viaţa. „Venisem într-o zi de la şcoală, tristă că nimeni nu mă înţelege şi mă întrebam de ce mă trăiesc. Citeam articole şi ascultam muzică care să mă binedispună, ele însă aveau efect pe moment, întrucât mă afundam în ceva mai negru şi mai dureros că înainte. Mă simţeam pierdut. Seara plângând am strigat „Doamne dacă eşti, ajută-mă!” crezând în ceea ce am strigat întrucât era singura variantă ce îmi rămănsese pentru a-mi reveni. Dimineaţă m-am trezit veselă!!! Începusem să am curaj, era liniştită!!! Am mai avut căderi, dar ştiam că ce a fost mai greu a trecut. Am început să văd viaţa cu alţi ochi şi am simţit că sunt recunoscătoare Celui care m-a ajutat. Am încercat să îl respect şi viaţa mea a căpătat un alt sens. Am început să simt că trăiesc !!! „

„Eram pe marginea digului, gata să scap de infernul din mine, când ceva cald m-a înconjurat. am venit acasă şi stând în pat am văzut o lumină şi am început să râd ca un copil. În mod ciudat această întâmplare o visase prietena mea pe care nu o cunoscusem la acea vreme. Am simţit că nu mai sunt singură, că există cineva/ceva căruia îi pasă de mine. Am căpătat respectul de sine ce îmi lipsea cu desăvârşire şi am devenit stăpână pe mine. Mi-am dat seama de atuurile mele, iar încetul cu încetul am început să mă detaşez de privirile şi vorbele usturătoare ale celor din jur .”

De multe ori există acuze la adresa părinţilor, prietenilor şi societăţii care au adus la înrăutăţirea stării depresive. De vei judeca nu vei face altceva decât să te plafonezi în ideea că aşa ai fost creat de mediu şi nu mai ai scăpare. Eşti produsul celorlalţi, acţionezi ca atare şi eventual îţi place să-i vezi cum suferă pentru că tinzi să crezi în o anumită alinare. Nimic mai rău !!!

Inegrindu-ţi sufletu cu răutate nu o să ai scăpare întrucât nu mai e loc de ceva bun. Te vei salva în momentul în care nu te vei mai raporta la răutăţile celor din jur, la „gura lumii” şi la tine însuţi, la propria ta împăcare sufletească. Împăcându-te cu Dumnezeu şi cu tine ceilalați nu au energie negativă asupra ta, întrucât găseşti frumuseţea şi creaţia lui Dumnezeu în fiecare om.

A da atenţie la gura lumii coincide cu privarea propriei libertăţi, pentru că niciodată nu vei mulţumi pe nimeni şi nimănui nu-i pasă de suferinţa ta. Asta nu înseamnă că va trebui să răsplăteşti cu aceiaşi moneda. Găseşti un om mai deznădăjduit ca tine, un suflet mai îndurerat ca al tău, întăreşte-l! Prin vindecarea sufletului lui îţi vei salva şi tu sufletul. „Pe cel care a suferit o cădere, e bine să-l ridicăm în picioare, iar nu să-l luăm în râs.” (Sf. Efrem Siru).

Să fim mai atenţi, mai toleranţi şi mai blânzi la suferinţele celor din jur şi să încercăm să dăruim un cuvânt de mângâiere. Poate că ceea ce am afirmat aduce a ideal ce nu poate fi aplicat în nebuloasa noastră societate, dar să nu uităm că societatea e făcută din oameni. Dacă nu ar fi iubire de ce dorim să fim iubiţi, dacă nu ar fi bunătate de ce căutăm oameni buni, de nu ar fi dreptate de ce nu acceptăm nedreptatea?

Iubirea, bunătatea, corectitudinea şi curajul sunt virtuţi fără de care nu putem trăi.

Să încercăm să-l cunoaştem pe Dumnezeu, să îndrăznim să ne întrebăm dacă există şi negreşit vom afla tămăduire la toate rănile noastre sufleteşti.

Doamne ajută!

17 septembrie 2016

______________________________________________________________________________________________________

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
• Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează