DEMNITATEA ŞI REPSONSABILITATEA PERSOANEI UMANE ÎN CONTEXTUL EPISTOLELOR PAULINE

   Sfânta Scriptură vorbeşte de „lume” şi de „oameni”, în vederea mântuirii oferite de Dumnezeu. Mântuirea este mesajul central al credinţei creştine şi fundamentul neclintit al întregii vieţi si al tuturor activităţilor Bisericii lui Hristos[1]. Pentru creştini, mântuirea are loc prin Hristos. În afara Lui, nu există mântuire. Biserica, trupul tainic al lui Hristos şi plenitudinea de viaţă a Duhului Sfânt (Efeseni 1, 23), este câmpul obişnuit în care ne realizăm mântuirea. Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască, dar pentru aceasta este nevoie de voinţă şi dorinţă de a ne impropria roadele jertfei lui Hristos. Datorită căderii în păcat, omenirii i-a fost îngrădită libertatea dar redată odată cu învierea Mântuitorului. Sfinţii Părinţi privesc libertatea omului ca pe cel mai frumos şi mai de preţ bun. Ei scot în evidenţă capacitatea omului de a se determina pe sine, caracteristică fundamentală a omului şi prin care el se deosebeşte de tot ce nu este subiect sau persoană, de obiect sau de natură, care nu se determină pe sine în libertate, ci sunt determinate. Aceasta e cea mai înaltă formă de existenţă[2]. Omul, fiind aşezat, după expresia Sfântului Irineu, „în cadrul propriei sale puteri”[3], fiind autorul propriei sale conduite, în mod necesar este răspunzător pentru tot ceea ce face. Desigur, omul fiind o fiinţă creată, cu o natură psiho-fizică, nu poate avea o libertate absolută, care aparţine lui Dumnezeu, ci una relativă. Este libertatea psihologică, adică posibilitatea de autodeterminare, care aparţine tuturor oamenilor, fiind inerentă spiritului omenesc. După învăţătura creştină, ”omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (Facerea 1, 26). Această expresie cuprinde, în rezumat, întreaga antropologie. Sfinţii Părinţi văd în această creaţie o conformitate, o asemănare, pe cât este ea posibilă, între Creator şi făptura sa raţională[4]. Ei deosebesc chipul de asemănare. După Sfântul Vasile cel Mare, chipul lui Dumnezeu este principiul şi rădăcina binelui sădită de la început în fiinţa omului, iar asemănarea este ţintă sau starea morală superioară pe care omul trebuie să şi-o însuşească prin lucrarea neîncetată a faptelor bune şi virtuţilor[5].

        Aşadar, Dumnezeu nu ne-a dat totul de-a gata, ca sa fim perfecţi ca nişte obiecte, ci ne-a lăsat cinstea ca noi înşine să dobândim desăvârşirea. Creştinul a primit chipul ca dar de la Dumnezeu, iar asemănarea i s-a fixat ca o misiune morală. Oamenii, creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu au sensul şi valoarea în ei înşişi, ci le primesc de la Modelul Hristos, chipul real al lui Dumnezeu (Coloseni 1, 15), spre care trebuie să tindă neîncetat, „până vor ajunge oameni desăvârşiţi după măsura deplină a sfătuirii lui Hristos” (Efeseni 4, 13). Pentru ca omul să poată ajunge la desăvârşirea în Hristos este creat ca fiinţă morală. Aceasta formează esenţa fiinţei sale şi-i dă o demnitate excepţională: demnitatea morală, valoarea specifică a persoanei, proprie tuturor oamenilor. Se poate spune deci că chipul lui Dumnezeu în om stă esenţial în caracterul lui de persoană sau de fiinţă personală, prin care imită pe Dumnezeu. Ca persoană, omul este chemat să se desăvârşească pe sine sub aspect moral, de aici sensul adânc şi valoarea uriaşă a faptelor sale, chiar a celor mai umile, care duc pe autorul lor pe culmile nebănuite ale desăvârşirii, la asemănarea cu Dumnezeu[6]. Binele nu este aşezat de-a gata în fiinţa omului, ci este numai semănat, iar creşterea sa o face omul în comuniune cu Dumnezeu ”Nu ştiţi oare că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va stica cineva templul lui Dumnezeu, îl va stica Dumnezeu pe el” (I Corinteni 3, 16-17)[7].

• Suntem cenzurați online, pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
• Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!