Mănăstirea Prislop

De vei deschide ușa ta
Când Domnul bate-‘ncet în ea,
El va intra ca la Florii,
Umplându-te de bucurii!

Așterne foi de palmier,
Căci Domnul vine-acum din cer
Pe măgărușul Său cel mic,
Să Îl întâmpini cu finic!

Să-I pui mătăsuri moi pe tron,
Căci Domnul vine din Sion:
Cu sânge El te-a cumpărat,
Și vrea să-Ți fie Împărat!

El vine să-ți aducă har
Și pace să îți dea în dar,
Să-ți fie-‘n inimă Izvor
Al Duhului Mângâietor.

Tristeți tu nu o să mai ai,
Căci inima-ți va fi un Rai.
Cânta-vor îngerii în cor,
Slăvind pe Împăratul lor.

Tu vei simți miros de mir
Și de parfum de trandafir:
Parfumul Raiului de sus,
Mireasma Domnului Iisus!

Tu vei vedea lumini de vis,
Și în culori de Paradis
Cu mintea vei pleca spre zări,
Pe ale inimii cărări…

Prietene, eu știu ce spun,
Eu L-am primit pe Domnul bun
Și m-a umplut de bucurii
În ale inimii Florii!
amin

Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns