Capra cu trei iezi – versiunea educațională mehedințeană
Reinterpretare de Botox Floricica Șpăgărița după Ion Creangă
Într-o pădure adâncă și frumoasă, trăia o familie de lupi unici, din cei cu pete roșii, care avea ca stindard trei trandafiri sângerii, simbol al corectitudinii și dreptății. Lupii trăiau fericiți și în siguranță, alături de haita lor, deoarece știau să fie uniți și să vâneze în grup, mai ales că hrana le era asigurată, în principal, de oile și caprele ce se hrăneau în preajma pădurii și care făceau mult rău naturii înconjurătoare.
În apropierea vizuinii lor, însă, trăia și o capră sălbatică, împreună cu cei trei iezi ai ei, care pășteau împrejurul casei. Capra își hrănea cu multă trudă iezișorii și, pentru a avea liniște, făcuse o înțelegere cu lupii cu pete roșii, care se și juraseră că ei nu consumă carne, mai ales de capră, însă sunt mari iubitori de lapte, deci capra să le dea, periodic, puțin lapte. Pesemne că această capră comisese vreo infracțiune de ajunsese să trăiască în pădure și probabil fusese alungată, împreună cu iezișorii ei, de pe crestele înalte ale munților, gândea lupul, deci este bine să fac dreptate și să o mănânc pe ea și pe iezișorii săi.
Într-o zi frumoasă de vară, mama capră, fiind obligată să plece să strângă hrană pentru cei trei iezișori, în locurile din apropierea pădurii, îi cheamă pe cei trei pui ai ei și le spune să închidă ușa și să nu deschidă nimănui, până când nu o vor auzi pe ea cântând cu glas dulce: „Copilașii cucuiați,/ Ușa mamei descuiați!”.
Lupul, văzând că a plecat capra și că nu se va întoarce curând, merge la casa iezilor și, dregându-și glasul, începe să le ceară, cu glas mieros, să-i deschidă ușa, pentru că ar fi fost trimis de mama lor. Mezinul, dându-și seama că nu este capra, cere lupului să le spună parola pentru a-i deschide ușa, iar acesta, gândindu-se în concordanță cu principiile sale, le spune iezilor: „Țineți minte trei cuvinte:/ Dați șpaga înainte!”. Însă, în acest mod, iezii își dau seama că lupul nu fusese trimis de mama lor și refuză să deschidă ușa.
Văzând lupul una ca asta, merge el la vulpe să-l ajute pentru a intra în casa iezilor, mai ales că de multe ori mergea la aceasta să-i oblojească „rănile” și să-l răcorească vulpița… în special când soția lupului era prea ocupată cu hrana și educația puilor de lup și nu avea timp pentru joaca adulților, așa cum cerea legea străbună. Ajungând la vulpe, îi spune păsurile sale, au grijă unul de altul, iar vulpița îi zice că ea crede că parola iezilor este: „Eu sunt frumusețea întruchipată/ Deschideți ușa odată!”. Merge lupul și a doua oară la casa caprei și cere iezilor să deschidă, de data asta spunând parola dată de vulpe… însă și de această dată mezinul, cel lipsit de inteligență, descoperă că nu este capra și își convinge frații să nu-i deschidă lupului.
Lupul, văzând că nici de data aceasta nu a avut sorți de izbândă, decide să meargă la soția lui, lupoaica cea înțeleaptă, și o întreabă: dacă ar pleca de acasă și ar pune lupișorii să închidă ușa, ce parola le-ar da ca să fie recunoscută? Lupoaica, soție de casă, care își iubea puișorii, chiar dacă uneori mai călca în străchini și se dădea în bărci cu ursul și cu șacalul, pe loc îi spune: „Copilașii cucuiați,/ Ușa mamei descuiați!”.
Merge lupul a treia oară la casa caprei, plin de nerăbdare și entuziasm, și cu un glas gros și buhăit de abuzuri și de băutură spune: „Copilașii cucuiați,/ Ușa mamei descuiați!”. Auzind, cei doi frați mai mari dau fuga să deschidă ușa că a venit mămuca, însă mezinul le spune: „Nu deschideți, nu deschideți! Nu auziți că nu-i mămuca?” Fratele cel mare, neascultător, începe să tragă zăvorul ușii, mezinul reușind să se ascundă iute în hornul sobei, iar cel mijlociu să se ascundă sub pat. Imediat cum deschide ușa, iedul cel mare este înfulecat de lupul cel drept, care se pune apoi, sătul fiind, la odihnit pe patul din casă și iedul mijlociu, văzând asta, dă repede să iasă, astfel că lupul îl prinde și îl gușuiește și pe acesta. După ce doarme cam o oră, lupul caută și, nemaigăsind nimic, strânge toate rămășitele celor doi iezișori și pleacă la vizuina sa, cu carnea astfel strânsă, să o ducă lupoaicei să facă și pastramă pentru zilele negre.
După un timp, vine și capra și descoperă isprăvile lupului, astfel că pleacă la măgar, care era numit de ceva timp și procurorul pădurii și-i spune toată tărășenia, cerându-i să-i facă dreptate. Măgarul, plictisit, dar mai ales nevrând să deranjeze pe lup, îi replică caprei: „Cu siguranță că fie tu, fie iezișorii tăi ați făcut ceva lupului, deci ești vinovată și lupul a fost îndreptățit să-ți mănânce iezișorii. Pleacă de aici și fii mulțumită că nu te arestez de îndată!”. Capra insistă, astfel că măgarul îi cere caprei să depună o plângere penală împotriva lupului, care să îndeplinească condițiile de formă cerute de legea pădurii, lege ce fusese votată de haita de lupi și de șacali.
Văzând una ca asta, capra nerecunoscătoare decide să meargă mai departe să i se facă dreptate pentru iezișorii ei, astfel că merge la șacal, care fusese numit judecătorul întregului regat. Șacalul, plictisit și trăind în huzur, poftind și el să mănânce din carnea iezișorilor, dar mai ales că umbla uneori la nevasta lupului și deja gustase din pastrama făcută de lupoaică, îi cere să depună o cerere de chemare în judecată, care va fi analizată, conform legii pădurii și vor decide, în camera de consiliu, ceea ce se cuvine conform legii precum și dacă dreptatea e de partea caprei.
Se conformează capra și, apelând la serviciile vulturului cel pleșuv, avocatul pădurii, care le cunoaște pe toate, face atât plângerea penală, cât și cererea de chemare în judecată și le trimite măgarului și șacalului, sperând că, până la urmă, i se va face dreptate.
Și astfel trece o vară, mai trece o iarnă și iarăși o vară… și iarăși o iarnă, ajungând să treacă 7 ani de la isprava lupului și atât măgarul, cât și șacalul nu făcuseră nimic împotriva lupului, care ajunsese să fie și consilierul principal al baronilor pădurii și continua cu primirea de foloase necuvenite, cu abuzurile și hărțuirea caprei, iar măgarul și șacalul se săturaseră de plângerile nefondate ale caprei.
În acest răstimp, măgarul a clasat plângerea caprei, deoarece, conform legii pădurii, este legal ca lupul să mănânce iezișorii caprei, iar capra are doar dreptul de a se plânge dacă este nemulțumită, iar șacalul a respins cererea de chemare în judecată conform prevederilor din legea pădurii și a obligat capra să-i plătească daunele lupului, pentru neajunsurile pricinuite, astfel că, iată cum capra este obligată să ducă la vizuina lupului și pe mezinul familiei, pentru a fi educat în spiritul dreptelor legi ale pădurii și, dacă va mai avea iezișori, să-i ducă lupului, pentru a avea grijă de educația și bunăstarea lor, așa cum prevede și legea cea dreaptă a pădurii. Astfel s-a decis că lupul a fost îndreptățit să mănânce iezișorii caprei, mai mult îi făcuse un bine caprei, eliberând-o de povara creșterii și educării acestora, care se cuvine să fie realizată de haita de lupi și de șacali, conform legii.
Capra, o ființă rea și nerecunoscătoare pentru binefacerile făcute de către lup, apoi de măgar și șacal, se gândește la o răzbunare cruntă, astfel că decide să organizeze un ospăț destul de mare, la care să invite și pe lup, și pe măgar, și pe șacal, însă, fiind o „nemernică nerecunoscătoare”, pe locul unde se ține ospățul, face o groapă mare, pe care o umple cu lemne, pe care le aprinde în toiul ospățului, ducând astfel la pierirea lupului drept, a măgarului binevoitor și a șacalului corect.
Imediat haita de lupi și șacali vine la casa caprei și, îndreptățiți fiind, mănâncă și iezișorul mezin și capra, scăpând astfel lumea de răutatea caprei, urmașii lupului și șacalului trăind fericiți și apărați de legea pădurii, împotriva oricărei capre sau oi care ar îndrăzni să se răscoale împotriva dreptei orânduiri și a legii corecte a pădurii, până la adânci bătrâneți, iar orice pui de capră sau oaie este crescut astfel în lumina dreptei orânduieli a pădurii.
Morala: Dacă ești capră sau oaie ține minte trei cuvinte: „Dă șpaga înainte”, așa cum se cuvine într-o societate democratică autentică, condusă de lupi și de șacali.
Nota autorului: Aceasta este o distopie, o scriere creativă. Orice asemănare cu societatea românească sau cu personaje din Mehedinți… este pur întâmplătoare!
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet