2 iulie: Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Valaherne, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfântul Ierarh Iuvenalie

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare / Trinitas TV

Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne

În timpul împăratului Leon cel Mare al Constantinopolului (457-474), doi senatori – Galvie și Candid – au plecat la Ierusalim să se închine Mormântului Domnului nostru Iisus Hristos.

După ce au ajuns, au umblat prin Galileea, apoi s-au dus în Nazaret dorind să vadă și casa unde a copilărit și a trăit Mântuitorul Hristos până la vârsta de 30 de ani.

Peste noapte au rămas în casa unei bătrâne văduve. În timpul cinei, cei doi au observat că într-o cameră alăturată erau adunați mai mulți oameni bolnavi care aprindeau lumânările din jurul unei racle în care nu puteau vedea ce se află.

Considerând că acolo s-ar afla moaștele vreunui sfânt, s-au hotărât să o întrebe pe bătrâna văduvă despre ce se întâmplă în acea cameră. În urma insistențelor lor, femeia le-a mărturisit că în acea raclă se află veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care a fost păstrat de fiecare predecesoare a ei în curăție și feciorie, până când a ajuns la ea.

Lângă sfântul veșmânt se săvârșesc multe minuni și vindecări pentru cei ce se roagă Maicii Domnului cu toată puterea credinței lor.

Galvie și Candid au stat toată noaptea lângă veșmântul Fecioarei Maria, au aprins lumânări și s-au rugat și ei împreună cu ceilalți, iar dimineață au plecat spre Ierusalim. La întoarcere s-au oprit din nou la bătrâna din Nazaret, după ce în prealabil confecționaseră o raclă asemănătoare cu cea a bătrânei și o acoperiseră cu un veșmânt țesut cu fir de aur.

Noaptea, le-au schimbat între ele, iar dimineața s-au întors la Constantinopol unde au așezat veșmântul chiar în casa lor pe care o transformaseră într-un paraclis închinat Sfântului Apostol Petru și Sfântului Evanghelist Marcu.

Un timp au ținut ascuns faptul că au adus sfântul veșmânt, dar datorită mulțimii de minuni care se săvârșeau acolo au fost nevoiți să mărturisească mai întâi patriarhului, apoi chiar împăratului despre cele întâmplate. În urma acestui fapt, împăratul Leon cel Mare a construit o biserică în Vlaherne, o suburbie din Constantinopol, unde a așezat sfântul veșmânt al Maicii Domnului. Integral pe: Basilica


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Lasă un răspuns