Povești cu tâlc din Marele Război
Muzeul Olteniei / magazincritic.ro
Cu mai mulți ani în urmă ne-am decis să cotrobăim prin arhivele gorjene în vederea editării unui volum de documente despre județul Gorj în timpul Primului Război Mondial. Pe parcursul cercetărilor noastre am găsit nenumărate informații din această perioadă despre gorjeni sau terțe persoane, despre mai multe locații din județul nostru care credem noi că trebuie făcute cunoscute și generațiilor din zilele noastre, dar și cele care ne vor urma. Pentru ca demersul nostru să fie cât mai cuprinzător nu ne-am limitat doar la bogățiile incontestabile care ne sunt oferite de arhive ci am apelat și la alte surse de informare și documentare precum presa vremii, diverse cărți de specialitate, reviste și chiar mărturii ale unor urmași ai celor care au trăit acele vremuri sumbre. Am cules informații chiar de la mai mulți prieteni și colegii de-ai noștri, unii dintre ei profesori de istorie și nu numai.
Ei, bine! Toate aceste informații, cumulate, ne-am propus să le reproducem sub forma unor scurte povestioare, fiecare cu propriul ei tâlc, pe care le vom prezenta episodic pe pagina noastră de socializare. Nu știm la acest moment câte povești vor fi, noi sperăm să fie cât mai multe. Cel mai probabil vor fi de ordinul zecilor (!). Ceea ce știm sigur este că firul narativ al multora dintre ele va depăși cu mult perioada Marelui Război, însă se va inspira din acesta.
Conținutul poveștilor va fi diversificat. Fie despre persoane, marea lor majoritate mai puțin cunoscute, fie despre locuri, instituții, clădiri sau edificii publice, dar și altele cuprinse în arealul județul Gorj și nu numai. Unele dintre povești au tâlcul lor, pentru restul o să lăsăm cititorul, avizat sau mai puțin avizat, să-l descifreze. Mai trebuie știut că fiecare poveste va avea un titlu, dat de noi, titlu care sperăm să fie pe placul cât mai multora.
Adresându-ne publicului larg nu ne-am propus o abordare științifică a acestor povești, de aici și lipsa aparatului critic și chiar nerespectarea cronologiei, elemente atât de dragi istoricilor.
De ce acest demers? Deoarece încercăm să menținem în viață aceste povești, să le rostogolim mai departe pentru a putea fi transmise românilor făcând astfel cunoscut – în special tinerilor din zilele noastre – unele gesturi minimale de conștiinciozitate/sau nu ale unor concetățeni de ai noștri care au înțeles/sau nu au înțeles să-și facă datoria în plin război.
Tuturor acestora, acum în primul an post centenar, un gând frumos din partea noastră!
prof. Gabriel Sarcină
Povești cu tâlc din Marele Război (I)
Domnișoara profesoară Suzeta Hristescu de la Școală Tehnică Profesională de Fete din Târgu Jiu
Începem demersul nostru cu o poveste splendidă. Un demers care ar trebui indiscutabil înscris în cărțile de istorie și urmat de mulți dintre noi, despre o tânără profesoară care a activat la una din școlile urbei de pe Jiu. Este vorba despre domnișoara Suzeta Hristescu care își desfășura activitatea la Școala Tehnică Profesională de Fete din Târgu Jiu unde preda limba franceză, iar în anumite perioade a avut și normă de secretară.
Datele personale despre ea sunt puține. Din documentele găsite știm că s-a născut în anul 1884 fără a ști și unde. Mai știm că la 1 septembrie 1910 a fost numită cu titlu provizoriu pe catedra de limba franceză în unitatea școlară mai sus amintită unde avea ca normă de predare 17 ore pe săptămână. În anul 1914 avea o vechime în învățământ care depășea cu puțin peste șase ani.
După intrarea României în Primul Război Mondial (14/15 august 1916) a activat și în cadrul filialei locale a Societății de Cruce Roșie din România. Din această postură a lucrat la Spitalul Nr. 9 din Târgu Jiu. Aici, între alte atribuțiuni, ea trebuia să păstreze banii și obiectele de valoare ale răniților internați în această cunoscută unitate spitalicească gorjeană.
La 13 octombrie 1916, deci în ajunul bătăliei de la Jiu, s-a primit ordinul de evacuare a spitalului. În grabă, toate aceste obiecte și banii au rămas la ea. Practic, mai mulți soldați români, dar și străini, și-au lăsat bunurile și banii în mâinile sale. Era vorba despre „159,20 lei, un ceasornic, două portofele, o iconiță și o listă cu numele soldaților răniți”.
Faptele sale ne sunt cunoscute astăzi datorită doamnei Sevastia Vasilescu, directoare la aceeași unitate școlară târgujiană, cea care a înaintat și un raport detaliat către prefectul de atunci al județului Gorj.
Gestul tinerei profesoare trebuie amintit și de noi acum la o sută și mai bine de ani. Trebuie apreciat și onorat. Ar fi putut foarte simplu să păstreze acei bani sau acele valori și să le valorifice ulterior, mai ales că vremurile erau foarte grele. A preferat, însă, calea onoarei și să ofere generațiilor viitoare un model demn de urmat.
Vreau să vă mai spun că după publicarea primului volum de documente despre județul Gorj din Primul Război Mondial am avut mai multe discuții cu cei care au intrat în posesia acestei lucrări. Pe cei mai mulți dintre ei i-a impresionat gestul domnișoarei profesoare Hristescu. Inclusiv pe noi, acesta fiind și motivul pentru care am început acest mini-serial de povestiri cu ea.
Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo