SĂ VREI MIGRAȚIE ILEGALĂ ȘI SĂ N-AI CASE PENTRU EA

Proteste în Spania provocate de criza locuințelor (sursa imaginii msn.com)

PREMIERII PROGRESIȘTI DIN SPANIA ȘI IRLANDA SE PRICEP FOARTE MULT LA AGENDA PROGRESISTĂ ȘI LA ÎNCURAJAREA MIGRAȚIEI ILEGALE, DAR NU AU HABAR CĂ ȚĂRILE LOR SUNT AFECTATE DE CRIZE IMOBILIARE DE AMPLOARE

24/11/2024| Traian Horia

Idiotul util neomarxist Pedro Sanchez, care (încă) este premierul Spaniei, se pricepe la implementarea unei „Agende” a progresismului, dar este neputincios în fața actului de bună guvernare. Pe „Agendă”, Sanchez a anunțat în data de 21 nov 2024 Spania vrea să aducă 300000 de migranți ilegali în țară în fiecare an, iar pe „Guvernare”, Sanchez habar n-are că Spania are o criză imobiliară. Altfel spus, aduce migrație dar n-are case. I-a reamintit-o o demonstrație-mamut (la care, potrivit organizatorilor au participat cca 100000 de persoane) convocată în centrul orașului Barcelona, unde s-a reamintit guvernului de creșterea explozivă a chiriilor pentru locuințe: potrivit The Independent, prețul de închiriere a unui metru pătrat construit în Spania este de (cel puțin) 13 euro.

Premierul spaniol Sanchez nu știe că are criză imobiliară în țară dar vrea migrație ilegală (sursa imagine The Local)

Protestatarii au întrerupt traficul pe bulevardele principale din centrul orașului, ținând pancarte în spaniolă pe care scria „Mai puține apartamente pentru investiții și mai multe case pentru locuit” și „Oamenii fără locuințe își apără drepturile”. Altfel spus, în Spania se construiește puțin și doar pentru oameni bogați, dar prim-ministrul Sanchez are priorități ideologice.

Pedro Sanchez și Leo Vardkar, doi frați de suferință în chinurile facerii Neomarxismului (sursa imagine extra.ie)

Noul Marxism produce activiști nu politicieni veritabili când este vorba de probleme naționale, iar exemplele pot continua cu Irlanda, unde Guvernul neoliberal Leo Vardkar, într-un interval de doar două zile, s-a arătat extrem de implicat (eventual discriminatoriu) în rezolvarea unei probleme a cazării pentru 1010 migranți ilegali, fără să arate însă public un interes real pentru problema mai veche a 13531 de persoane rămase fără adăpost în Irlanda.


Alte ştiri:

EDITORIAL | O provocare permanentă în democrația românească: alegerile sub semnul ignoranței și lipsei de informare! (presaliberaonline.com)

De ce ne e mai greu să suferim astăzi (paulcatalin.substack.com)


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservatorContează pe ȘTIRI ce contează!

Lasă un răspuns