Omul Învierii (Anastasia)

A murit maestrul Sorin Dumitrescu. Un pictor uriaș, un critic de artă genial și un scriitor de mare valoare. El mi-a publicat, la Anastasia în 2003, la rugămintea doamnei Zoe Dumitrescu Bușulenga, cartea „Odele lui Solomon”, primele rugăciuni creștine din secolele I-II, tradusă de mine și cu o introducere bogată. Prefața e scrisă de Doamna culturii românești. Citind-o, maestrul a mustăcit sfătos: dacă Doamna Zoe a scris așa elogios, înseamnă că e ceva de capul tău, tinere.

Era un om fără compromisuri. Spunea imediat ce-l nemulțumea. Ca un foc. Dar un foc care înnobilează. Generații întregi de tineri au adăstat sub mantia lui. Era cu adevărat maestrul. Pictura bizantină era pentru el criteriul fundamental al teologiei creștine și stăteam înmărmuriți când ne vorbea de Chivotele lui Petru Rareș, de Teofan pictorul, de Rubliov. Era ezoteric prin înțelepciunea neforțată livresc dar care îți deschidea mintea spre izvoarele luminii. Trăia viața ca într-o icoană. Spunea că pictura eclesială e esență dogmatică pură, nu imaginație searbădă sau lacrimogenă.

Țin minte, eram odată acum 20 de ani, la o masă fastuoasă dată de un ierarh în reședința chiriarhală. La masă era invitat Maestrul Sorin Dumitrescu. Eu stăteam – țin minte ca acum – în dreapta pictorului. Pe un perete al sufrageriei trona o icoană uriașă cu Cina din Emaus: Hristos frângând Pâinea, adică pe Sine, și Luca și Cleopa. În partea de jos a icoanei, în fața mesei, erau doi păuni impozanți, în multe culori, cu zecile de ochi deschiși pe penaj.

Maestrul și-a dres glasul, apoi a zis: Pictura bizantină e dogmatică în chipuri și culori. E Scriptura așezată vizual în minte. E Evanghelie în perspectivă istorică și eshatologică deopotrivă. E istorie și parusie. Ce caută păsăroii ăia acolo (accentuând nervos fiecare silabă)? Ce-i cu orătăniile de kitsch în dansul Euharistiei interioare? Evanghelia vizuală nu are loc de imaginar grotesc, de adăugiri bonome. E Dumnezeu revărsat peste pământ.

Ierarhul a încruntat fruntea. Apoi a dat poruncă să se scoată icoana cu păsăroii. Ce tupeu să vii în casa omului și să critici, a zis. Nu o să-l mai invităm pe la noi.

Așa era maestrul. Nu tolera niciun eres împotriva teologiei vizuale.

Și nu se sfia să ardă cu cuvântul.

Acuma de ziua Sfintei Anastasia, tatăl editurii Anastasia pleacă la raiul realităților pe care le-a visat, le-a tâlcuit și le-a pictat.

Dumnezeu să-l odihnească în lumină. (Pr. Ioan Istrati)