Secundele din clepsidra sacră. Legende la granița dintre ani
Călătorind în timp, în mentalitatea popoarelor predecesoare, în lumea antică, realizăm că momentul trecerii dintre ani nu era doar o convenție de timp, ci o oportunitate sacră, învăluită în magie și purtătoare de simbolism. Mitologiile, cu bogăția lor de povești și credințe, pictează Anul Nou ca pe un portal între lumi – un moment în care hotarele solide dintre trecut și viitor, dintre viață și moarte, devin fluide.
Legende fascinante, arhivate cumva în ADN-ul uman, vorbesc despre zei și spirite care protejează omenirea, despre ritualuri ce aduc belșug și curățare, dar și ființe mistice care veghează asupra echilibrului naturii.
Fiecare poveste reflectă aspirația comună a oamenilor pentru începuturi noi, protecție și prosperitate și reflectă modul în care popoarele antice percepeau trecerea timpului și reînnoirea spirituală în noaptea de Anul Nou.
Focul sacru și lupii veghetori (mitologie dacică)
Trecerea timpului avea, pentru daci, o valență profund spirituală, iar Anul Nou, prin urmare, marca o tranziție purtătoare sacralitate între lumi. Focul sacru, aprins în noaptea trecerii dintre ani, proteja comunitatea de duhurile rele. Zeul focului, Gebeleizis, era invocat pentru a „arde” trecutul și răul, pentru a purifica sufletele și a aduce belșug. Se credea că, dacă scânteile din foc se ridicau foarte sus, noul an urma să fie unul bogat în recolte.
Tot pe premisa dimensiunii sacre a tranziției temporale de la anul vechi la anul nou, dacii erau atenți la urletele lupilor. În noaptea de Anul Nou, norocosul care îi auzea avea să fie ferit de orice rău pe parcursul anului deoarece lupii erau animale protectoare și magice, mesageri ai zeilor și erau însoțiți de strămoșii care vegheau asupra poporului.
Profețiile lui Morrigan (mitologia celtică)
Morrigan, zeița războiului și a previziunilor, era relaționată și cu momentul trecerii dintre ani, când se credea că viitorul poate fi privit. Legendele spun că Morrigan apărea în vise chiar în noaptea de Anul Nou pentru a le șopti celor curajoși mici indicii în ceea ce privește viitorul lor. Această întâlnire era considerată deopotrivă o binecuvântare, cât și o provocare și un risc, deoarece mesajele ei necesitau adesea o interpretare înțeleaptă.
Ianuarie – zeul Janus (Roma Antică)
Celebrarea Anului Nou are o istorie lungă și variată, datând din vechile civilizații. În Roma Antică, de exemplu, se sărbătorea noul an pe 1 ianuarie pentru a-l onora pe Janus, care era zeul începuturilor și sfârșiturilor. Romanii credeau că Janus avea două fețe: una ce privea înainte și una ce nu pierdea din vedere ce e în urmă, și asociau noul an, deopotrivă, cu un final și un nou început.
Ursul protector (România)
Tradițiile românești ne vorbesc despre dansul ursului care este considerat un ritual aducător de noroc, care alungă spiritele rele la începutul anului. Conform legendelor locale, ursul reprezintă un simbol pentru forța naturii și renaștere. Sunetele și mișcările asociate dansului ursului sunt menite să curețe locurile de energii negative, pregătind terenul pentru un an plin de belșug.
Înfiorătorul dragon Nian (China)
Anul Nou Chinezesc este condimentat, bineînțeles, cu povești despre dragoni. Se spune că in illo tempore, un dragon fioros, numit Nian, își făcea apariția în ajunul Anului Nou, distrugea sate și sărbătorea trecerea dintre ani cu un festin asezonat cu carne de om. Oamenii au descoperit că Nian avea o teamă de zgomot, lumină și culoarea roșie. De atunci, artificiile, lampioanele și diverse decorațiuni roșii sunt folosite pentru a alunga răul și a aduce noroc la celebrarea Anului Nou.
Într-o lume în care ciclurile naturii erau venerabile și sacre, aceste povești ne amintesc că Anul Nou nu este doar un simplu prag temporal, ci un ritual de reconectare cu forțele esențiale ale universului.
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet