CUMPĂRAȚI ROMÂNESC! CUMPĂRAȚI ROMÂNEȘTE!

În stânga avem un măr românesc, cumpărat de la un producător local din Gorj și în dreapta un măr italian, de la un hypermarket. Primul este mult mai mic, dar am preferat să-l pozez de foarte aproape pentru a se vedea detaliile de pe coajă.

Andrei Caramitru, mințind grosolan, după o manipulare și mai grosolană din newsweek, spunea așa: „50% din legumele românești au pesticide. Doar 1% din cele de import au. (depășire neconformă nr:) Cumpărați românesc!!!! Ale noastre sunt mai bune maică – străinii ăștia răi vor sa ne otrăvească!!!!
Nimeni nu ne face mai mult rău decât conaționalii noștri. Nimeni. Ca să știți”.

În realitate, ceea ce afirmaseră autoritățile era că 1,66% dintre fructele și legumele de import DEPĂȘESC limita admisă de pesticide, în timp ce la fructe și legume românești, procentul este de 0,2%. Da, ați citit bine, ZERO VIRGULĂ 2 la SUTĂ dintre fructele și legumele românești au depășit, în 2019, limita admise de pesticide. Mai precis, 1 din 419 mere românești a fost stropit cu pesticide peste limita admisă. La mai mult de 54% dintre fructele și legumele românești nu au fost depistate asemenea urme. La 46 au fost găsite urme de pesticid, dar in limita admisă. Asta e celebrul 50% de care vb Caramitru. Minte și aici. Aceste „mici detalii” au fost omise de către cei de la Newsweek, că vorba aia, să nu lăsăm adevărul să strice o știre bună anti români.

Să judece fiecare dacă acest Andrei Caramitru își iubește țara sau nu.

Să judece fiecare dacă ar vrea ca țara să fie condusă de grupări care-l au în rândurile lor pe unul ca Andrei Caramitru.

Să judece fiecare care dintre cele două mere arată mai natural și pe care l-ați da copiilor voștri. Și să se gândească fiecare, pe care dintre cele două mere i l-ați da lui Andrei Caramitru să-l mănânce. Pe cel din stânga, cel românesc, tocmai l-am mâncat în timp ce lucram la această postare. Nimeni nu ne a făcut mai mult rău decât năimiții străinilor. Ca sa știți!

Mihai Șomănescu, 3 martie 2020

CUMPĂRAȚI ROMÂNESC! CUMPĂRAȚI ROMÂNEȘTE!


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Lasă un răspuns