Gulagul stalinist: medici şi medicină
Petre Costea, preşedinte A.F.R.
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Februarie 6, 2025
GULAGUL STALINIST: MEDICI ŞI MEDICINĂ
Gulagul stalinist: medicii, moartea și viața
Îngrijirea medicală, sistemul de asigurări medicale, sănătatea, prevenirea bolilor și aspectele etice ale profesiei medicale sunt subiecte de mare interes pentru noi. În fiecare țară, cât de cât dezvoltată, aceste subiecte sunt dezbătute, legiferate, revizuite, dar sunt și o mare provocare. Ele implică provocări valorice uriașe, costuri pe alocuri enorme, decizii serioase și dificile privind alocarea resurselor limitate, dar și abordarea noii frontiere a intersecției eticii medicale cu tehnologia medicală.
Cum erau tratate aceste subiecte cu 100 de ani în urmă? Ori, mai ales, în sistemele politice totalitare din prima jumătate a Secolului XX, în primul rând cel Nazist și Stalinist? Asupra acestor subiecte relevante și fundamentale se concentrează excelenta carte, recent publicată, a lui Dan Healey, The Gulag Doctors: Life, Death, and Medicine in Stalin’s Labour Camps / Medicii din Gulag, viața, moartea și medicina în lagărele de concentrare ale lui Stalin (2023).
Modul utilitar în care naziștii foloseau medicina este destul de bine cunoscut. Cărți asupra subiectului au fost scrise cu duiumul, majoritatea dintre ele concentrându-se pe cruzimea cu care medicina era folosită pentru exterminarea unor clase sociale și etnice indezirabile, de la evrei la persoane debile, infirme ori suferinde de boli incurabile.
Dar tocmai aici se simte importanța și relevanța cărții lui Healey: cărți de acest gen privind sistemul de îngrijire medicală și ideologia medicală aplicată în lagărele de concentrare ale lui Stalin sunt foarte puține. În acest sens, Healey desțelenește un ogor nou, deschide un orizont de cercetare enorm de vast, care, la vremea apogeului, se extindea de la Marea Baltica și Marea Neagră la Oceanul Înghețat și Oceanul Pacific.
Doar în ultimii 20-30 de ani au început să fie deschise vastele arhive sovietice cercetătorilor. Arhivele s-au dovedit a fi o mină de aur fără fund pentru cercetători, subiectele de cercetare fiind și ele vaste, dar și imposibil de prezentat în întregimea lor. Dar Healey face o treabă bună acoperind subiecte diverse și regiuni geografice la fel de diverse în cele 266 de pagini de text ale cărții.
Cartea redă și câteva evenimente și activități ale unor medici din România și România Mare care au fost deținuți în lagărele lui Stalin.
Spre deosebire de Hitler, care a folosit medicina pentru a extermina grupuri indezirabile, Stalin a folosit medicina în lagărele de concentrare pentru a asigura continuitatea forței de muncă și terminarea la timp a proiectelor industriale și miniere din Siberia și alte regiuni ale Uniunii Sovietice. Simțind apropierea războiului cu Hitler, Stalin s-a pregătit din timp, eliminând inamicii politici, pe mulți cu moartea, iar pe majoritatea dintre ei cu exilul în lagărele de muncă.
Filosofia stalinistă privind îngrijirea medicală din lagărele de concentrare a fost una utilitară: bolnavii care pot fi recuperați și trimiși înapoi la muncă sunt tratați, iar cei care sunt pe moarte ori nu pot fi recuperați sunt lăsați să moară.
Medicina, unealtă a luptei de clasă
GULAG este o abreviere a numelui vastului sistem de muncă forțată la care erau supuși prizonierii politici din vremea lui Stalin. În engleză, sistemul era cunoscut cu numele de “Main Administration of Corrective Labor Camps / Administrația Centrală a Lagărelor de Muncă Corecțională”. El a fost instituit în tandem cu Primul Plan Cincinal lansat de Stalin în 1929. [Dan Healey, The Gulag Doctors: Life, Death, and Medicine in Stalin’s Labour Camps / Medicii din Gulag, viața, moartea și medicina în lagărele de concentrare ale lui Stalin 2023]
Între 1930 și 1953 (anul în care a murit Stalin, în martie), 18 milioane de prizonieri politici erau deținuți în gulagurile staliniste, dintre care 2,5 milioane au murit. Majoritatea dintre cele 2,5 de milioane au murit din cauza foamei, dizenteriei, tuberculozei, a diverselor boli, a lipsei de îngrijire medicală, a accidentelor industriale, a lipsei de hrană, igienă, medicamente. Asistența medicală alocată lagărelor de concentrare a fost foarte mică în comparație cu nevoile uriașe. Medicamentele soseau greu, erau raționate, medicii și alți angajați furau din medicamente și le vindeau la prețuri enorme pe ascuns, în zonele urbane. Unii dintre ei au fost depistați și împușcați.
Unii doctori au scris manuscrise privind experiențele lor în lagărele de concentrare, din care unele au fost publicate după 1990. Mulți doctori, înainte de a fi arestați, au făcut studiile în Germania ori Franța, unde au primit o etică medicală conservatoare: medicul e în slujba pacientului. Șocul lor a fost să fie constrânși să devină o unealtă în slujba statului, a unui stat totalitar, unde pacienții lor erau dușmani de clasă, inamici prezumtivi ai regimului stalinist. Cum atunci, să îți faci munca cu conștiinciozitate? Cum să salvezi de la moarte un întemnițat condamnat să moară prin muncă până la epuizare? Care sunt standardele de îngrijire medicală pentru prizonierii politici?
Unii dintre medicii din lagărele de concentrare au făcut medicina la Sorbona, deținând o etică medicală centrată pe sănătatea și recuperarea pacientului pentru simplul motiv că el e ființă umană, în primul rând.În lagărele de concentrare, însă, perspectiva era diferită: pacienții trebuie recuperați cât mai grabnic pentru a fi puși din nou la muncă, în mine, la poduri, căi ferate, drumuri, fabrici, uzine, clădiri, baze militare, tundră, păduri, câmpuri petrolifere. Pacienții fără perspective de însănătoșire sau fără șanse de însănătoșire rapidă erau ignorați, fiind lăsați să moară.
În timp, sovieticii au abolit Jurământul lui Hipocrate, adoptând perspectiva sovietică a medicinei: medicina e pusă în slujba luptei de clasa, a ideologiei statului, a obiectivelor politice și economice ale lui. Iar GULAG-ul era desemnat sa aplice în practică această doctrină în relația cu întemnițații. Scrie Healey: “the forced labor camps needed a medical system to protect [Stalin’s] economic empire’s productivity, not to care for prisoner health / lagărele de muncă forțată aveau nevoie de un sistem medical care să asigure productivitatea imperiului economic al lui Stalin, nu pentru a se îngriji de sănătatea întemnițaților …” (Pagina 11)
Organizațiile profesionale de medici au fost interzise, la fel confidențialitatea comunicărilor între medici și pacienți, Stalin fiind preocupat ca nu cumva medicii și pacienții să conspire împotriva sistemului sovietic.
Falsificarea certificatelor de deces
Totul era insuficient în lagărele de concentrare: numărul de medici, dentiști, specialiști, aparate medicale, medicamente, paturi, mese de operații, asistente medicale, camere încălzite, băi funcționale, apă caldă, așternuturi curate, săpun, dezinfectant, fondurile alocate pentru dotarea spitalelor și a clinicilor. În 1953, de exemplu, pentru 2,5 de milioane de deținuți în lagărele de concentrare erau doar 111.612 de paturi, 2.459 de medici și 7.290 de asistente. Bolile cele mai frecvente de care sufereau întemnițații erau pneumonia, tuberculoză, sifilis, dizenterie, pelagra, cancer, accidentele de muncă, dezintegrarea fizică din cauza lipsei de hrană, a igienei ori din cauza muncii extenuante fără odihnă.
Printre întemnițați erau și deținuți care pretindeau să fie bolnavi ori suferinzi psihic, pentru ca astfel să poată petrece câteva zile de odihnă într-un pat de spital departe de munca și viața inumană pe care o duceau fără încetare în minele și pădurile din tundra siberiană. Certificate de deces erau de multe ori rescrise de oamenii lui Stalin pentru a elimina orice referință la accidente de muncă ori malnutriție. Poliția politică punea presiune pe medici să externeze întemnițații cât mai repede pentru a-i pune înapoi la muncă și a nu încetini proiectele economice. Explică Healey: „health and medical care for prisoners was decidedly a second rank priority when stacked against meeting production targets / sănătatea și îngrijirea medicală pentru întemnițați a fost o prioritate secundară în raport cu necesitatea menținerii productivității” (Pagina 14).
Autopsiile erau făcute rar, iar când erau făcute, oamenii lui Stalin erau prezenți pentru a se asigura că doar cauzele de deces acceptate de sistemul comunist erau înscrise în certificatele de deces. Îngroparea întemnițaților se făcea în grabă. La început era făcută în morminte individuale, iar unele morminte aveau cruce. În timp, crucile nu au mai fost folosite, inscripțiile cu numele decedaților au fost erodate de ploaie, vânt, zăpadă și timp, iar de la o vreme cimitirele au dispărut, fiind înghițite de copaci, vegetație, zăpadă, gheață, inundații. Cei decedați iarna erau îngropați în zăpadă, iar cadavrele care până primăvara nu erau devorate de animale, erau îngropate.
De la o vreme, mormintele individuale nu au mai fost folosite, decedații fiind înmormântați în fose comune. Timpul, însă, le-a șters identitatea, cimitirele fiind și ele înghițite de vegetație. În timp, chiar și autoritățile locale nu mai știau unde erau cimitirele, iar astăzi doar câteva cimitire cu cele 2,5 milioane de suflete înmormântate mai sunt identificabile.
Gulagul stalinist și medicii din România Mare
Cartea lui Healey este interesantă și pentru noi, românii, pentru că ea discută viața în lagărele de concentrare a doi medici din România Mare. Primul este Aleksandr Tsetsulesku, despre care nu știm prea multe. Nu știm cum a ajuns în Uniunea Sovietică, din ce motive a fost întemnițat, dar știm că a fost deținut în Ukhta, unde a tratat răni ale întemnițaților cauzate de răfuielile dintre ei. În 2009, încă era în viață în Moscova, când autorul cărții, Healey, i-a luat un interviu.
Cealaltă persoană de interes pentru România este o ucraineană, fostă cetățean al României Mari, Eufrosinia Kersnovskaya. Eufrosinia s-a născut în 1908 și a crescut în familia unui avocat în Odessa. În 1919, împreună cu familia s-au refugiat în România cu un vapor și s-au stabilit apoi în Basarabia. În Basarabia, familia Eufrosiniei avea cunoștințe, unde ea a făcut și liceul și o școală veterinară. Familia avea și mult pământ, 40 de hectare, Eufrosinia fiind pasionată de agricultură și creșterea animalelor.
Când Stalin a rupt Basarabia de România, Eufrosinia a rămas în urmă să se ocupe de afacerile comerciale ale familiei, tatăl ei a fost arestat, iar mama ei s-a refugiat în România. Eufrosinia fost și ea arestată de sovietici, fiind socotita „chiabură”, și trimisă tocmai la Norilsk, dincolo de Cercul Polar. Cu ceva ani înainte, sovieticii au deschis în Norilsk mine de nichel, zona deținând, aflăm din cartea lui Healey, 22% din depozitele mondiale de nichel. În 1942, curajoasa Eufrosinia evadează din lagăr cu intenția de a fugi în România, la mama ei. E arestată la puțin timp după aceea și condamnată la 10 ani de detenție, tot în Norilsk.
Eufrosinia nu avea studii superioare, nici în domeniul medical, dar avea o minte ascuțită. Muncea cu condamnații la construcția de drumuri și în mine până când și-a fracturat genunchiul, moment în care ajunge la spitalul lagărului unde arată interes pentru medicină. Așa a ajuns să fie trimisă sa muncească la morga lagărului, unde a învățat foarte repede cum să facă autopsii. De la o vreme a devenit un expert renumit în toată Uniunea Sovietică pentru abilitatea ei de a face autopsii și a detecta cauza decesului unei persoane. Și tocmai aici Eufrosinia se bătea cap în cap cu oamenii lui Stalin. Ea insista ca certificatele de deces să identifice cauzele reale ale deceselor, care în marea lor majoritate aveau de a face cu condițiile de muncă și viața inumană din lagăre. Securitatea modifica certificatele de deces făcându-i în ciudă Eufrosiniei.
Eufrosinia era nemulțumită și de lipsa totală de demnitate cu care autoritățile din lagăre se ocupau de cadavre. Scrie Healey, „Soviet values deprived the human body of traditional sacred meaning / valorile sovietice deprivau trupul uman de demnitatea lui sacră” (Pagina 185). În 1947, Eufrosinia a refuzat să mai facă autopsii și a fost trimisă din nou în mină, până în 1952. În 1953, după moartea lui Stalin, a fost eliberată. A continuat însă să fie la cuțite cu sovieticii, pretinzând ca e, încă, cetățean român, solicitând să i se permită sa se reîntoarcă în România sau Basarabia. Sovieticii, însă, au forțat-o să accepte cetățenia sovietică, fiind apoi exilată undeva în zona Caucazului.
Eufrosinia a murit în 1994, la 86 de ani, toată viața însă făcând cunoscută opoziția ei față de comunism și Stalin. Eufrosinia a scris un manuscris privind viața și activitățile ei dincolo de sârma ghimpată. Manuscrisul e unul neobișnuit. El conține desene grafice ale lagărelor, ale sălilor de operații, ale cadavrelor și texte pe marginea evenimentelor din ilustrații. Detaliile acestea privind viața Eufrosinei se găsesc la paginile 180-200 ale cărții lui Healey.
ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: „Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului„. Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!
APRECIERI SI RUGAMINTE
Apreciem faptul ca repostati materialele noastre. Va multumim si va rugam sa continuati sa o faceti. Fiti amabili, insa, si identificati AFR (Alianţa Familiilor din România) ca autor al materialelor. Va multumim!
JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!
Publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe Facebook: https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
Alianta Familiilor din Romania, www.alianta-familiilor.ro
Sursa: buletinul A.F.R.
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo
