Gorjule, Mândrule! Târgul de Sfântul Andrei de la Pocruia

Dintre nenumăratele legende care-l au în prim-plan pe Sfântul Nicodim, dintr-una ni se dezvăluie cum în drumul său către Tismana, sfântul a înnoptat și în satul vecin, Pocruia, satul nostru natal. Numai că „vrând să se odihnească, n-a putut deloc de zăngănitul ce făcea gazda, cercuind o putină. Plecând a blestemat ca sătenii aceștia să fie neam de neam de dogari, și așa a rămas”.
Această îndeletnicire nobilă s-a practicat cu multă râvnă și pe întregul parcurs al secolului al XX-lea, poate mai puțin în ultimele decenii ale secolului XXI. De altfel, o sursă istorică din perioada interbelică ne divulgă cum pocruienii „un an întreg doboară, scurtă și crapă la lemne, le cară, croiesc din ele doage, le cioplesc și le ’ndoiesc, arzându-le pe foc. Iar la Sfântul Andrei au cu ce se făli: târg ca la Pocruia și butoaie ca aici mai rar”. Tocmai de aceea se spunea despre locuitorii din tot Gorjul de sub munte că „alergau [la Pocruia] să cumpere putini de varză, butoaie și fucii de rachiu, oale de murături, ulcioare de apă și străchini smălțuite”.
Târgul de Sfântul Andrei de la Pocruia i-a găzduit cu marfă de vânzare și pe sohodolenii din satul vecin și prieten. Doar că aceștia aduceau „procovice, cu sărici, cu brânză”. Alături de aceștia „vin și de mai departe toptangii cu pește sărat, cu icre moi, cu bumbac și cu pânzeturi”.
În același timp, Târgul de Sfântul Andrei era un bun prilej și pentru revenirea acasă a „feciorilor de gospodari din Pocruia, plecați în lume. Își văd părinții, mai caută băieți, să-i ducă la negustoria lor”. Unii dintre aceștia se deplasau cu automobile și se îmbrăcau orășenește, însă, deși erau „boieriți, rămâneau tot țărani, simpli la vorbă și deschiși la suflet, ca toți gorjenii”.
PS (pentru cei mai tineri!): zăngănit – zgomot puternic provocat de meșterii dogari; a cercui o putină – a lega o putină cu cercuri; fucii de rachiu – bote de lemn folosite la depozitarea țuicii; procovice – cergi, învelitori; toptangiu – negustor care deținea multă marfă la un loc (azi, angrosist).
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet