MORALA – ucigașa inimilor, RESPECTUL – călăul iubirii și INTELIGENȚA – lipsa înțelepciunii. Iubirea este singura mână întinsă omului, singura speranță.

Pr. Octavian Blaga

Uneori sufletul meu simte nevoia să-l asculte pe Sfântul Ioan Botezătorul și să strige omului împreună cu el…

Astăzi, aud un citat atribuit unui star de cinema foarte la modă în Occident, care face apel la sensibilitatea noastră pentru a promova întoarcerea societății la morală, la respect și la inteligență. Morala socială, respectul civic și inteligența ștințifică. Iată valorile năzuite de noi cu mare dor…

Poate vă veți mira, dar pe mine mă surprinde cum ne adunăm conștiințele în jurul unor astfel de cetăți căzute în ruină. Câtă nostalgie… Am ajuns nu numai să înlocuim felul de mâncare adorat de suflet cu resturi găsite prin gunoaiele lumii, dar, din cauza foamei atroce care ne macină, am ajuns să ne fie dor de aceste putregaiuri. Ca și evreii proaspăt eliberați din robie, hrăniți fiind cu mană cerească, plângeau cu dor după cărnurile pe care le mâncau ca și sclavi în Egipt. Așa spunem și noi acum:

”Vai, ce bine ar fi dacă am putea să mai trăim o dată într-o societate guvernată de morală, de respect și de inteligență…”

Uităm însă că o astfel de societate a născut- o pe cea în care trăim astăzi. Acum, în acest moment, mâncăm fructele unei asemenea societăți.

Inima mea spune: vai și iar vai, că am ajuns să dorim ca valoare eșecul părinților noștri și greșelile strămoșilor lor. Vai nouă, că am ajuns să dorim partea râncedă a mâncărurilor  sufletești  și  tânjim  după  prăpăstiile  de smoală din trecut. Alții s-au luptat să scape de ele și noi ne dorim revenirea lor. Ce ne dorim? Morala – ucigașa inimilor, respectul – călăul iubirii și inteligența – lipsa înțelepciunii. Capcane pentru sufletele oarbe, cele trei antivalori încearcă să înăbușe iubirea cu orice preț.

Fără Ființa Iubire (n.r. Dumnezeu), toate aceste idealuri nu au sens, nu au nici o valoare și nu pot, sub nici o formă, structura societatea umană. Nu o pot face deoarece sunt forme sau încercări de a gestiona negestionabilul. Sunt tentative ridicole de a ține sub control cea mai mare forță existentă în univers – iubirea. Neputința acestor ”valori” se datorează faptului că societatea este formată nu din indivizi limitați fiecare la un trup, ci din inimi sau conștiințe sau gânduri divine care nu-și pot găsi liniștea decât depășind constrângerile care le despart unele de altele pentru a se întoarce în unitate.

Unitatea spirituală nu se poate atinge prin constrângeri, prin limitări sau prin judecăți comparative. Ființial, sufletele luptă, mai mult inconștient decât conștient, contra acestor limitări. În lipsa unui atașament față de Iubirea curată, omul va folosi iubirea egoistă ca să încerce să le combată. Dar, și într-un caz și în altul, ființa noastră nu poate trăi în constrângere și, instinctiv, dacă i se impun aceste ”valori”, va îmbrățișa revolta.

Morala nu eliberează ființa umană

Morala socială în sine nu poate uni ființial oamenii, oricât de perfectă ar fi ea, întrucât reglementează și obligă, iar nu eliberează ființa umană. La fel, respectul nu poate reuni ființele, nu le poate îmbrățișa. Imaginea prin excelență a respectului este strângerea de mână care reprezintă o poziționare contractuală sau un pact social, dar, în nici un caz, nu reprezintă o comuniune în iubire, o unitate. Similar, inteligența presupune acapararea de informații prin analiză pentru a clarifica realitatea. Doar că  această  clarificare  presupune  simultan  limitarea realității și închiderea ei în concepte, care într-un final, o determină.

Toată nostalgia după aceste limitări sociale a apărut ca un fel de reacție la realitatea lichidă a societații actuale. Este o reacție la pierderea valorilor, la lipsa de repere, la post-modernism. Simțim că nu mai avem de ce ne ancora, simțim că suntem luați pe sus și duși de curentul universalist, simțim puterea unui tsunami generalizat, care nivelează orice repere sau valori.

Acestui fenomen global îi răspundem, în disperarea noastră, prin agățarea de ceea ce avem impresia că ne poate salva din torentele societății actuale. Uităm însă că valurile în care înotăm astăzi sunt efectul neputinței zidurilor care țineau coagulată societatea modernă: morala, respectul și inteligența. Dacă au căzut când încă erau puternice și impunătoare, cu cât mai mult nu sunt ele inutile astăzi, în plină furtună axiologică și epistemologică? Dorința nostalgică de a ne ascunde iarăși în spatele zidurilor trecutului este o iluzie în momentul de față. Ele nu mai pot face nimic pentru noi. Sunt ca niște pereți de nisip pe care un copilandru îi construiește în fața valurilor ca să-și protejeze castelul pe malul oceanului. Întotdeauna valul va învinge.

Morala, respectul și inteligența nu mai pot nimic în fața egoismului generalizat, în fața poftei de posesie, în fața a mii și mii de opinii și dorințe egoiste, care bat, ca valurile mării, din toate direcțiile. În momentul în care zidurile de apărare s-au despărțit de Ființa Iubire erau deja sortite eșecului. – integral pe ortodoxiatinerilor.ro.

Autor: Pr. Octavian Blaga
Sursa: Cartea Iubirea | Capitolul: Mai 2021 – Strigătul din pustie

O puteți comanda la email cartea.iubirea@gmail.com sau o puteți citi gratuit online aici: Iubirea-pr-Octavian-Blaga.pdf.

De citit și: De ce uneori percepem iubirea ca pe un iad?

Ghid pentru o nuntă creștină (Claudiu Bălan)