Concurs de literatură română pentru elevii liceelor tehnologice

scoalagorjeana.org
„Noi nu vrem să fim geniali, / noi vrem să fim trimbulinzi”, Nichita Stănescu, Cântec în doi
11 aprilie 2025 a reprezentat data la care elevii liceelor tehnologice din Gorj au desfășurat Ediția a II-a Proiectului educațional – concurs „Noi nu vrem să fim geniali/, noi vrem să fim trimbulinzi”, sub patronajul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică. Inițiat de prof.dr. Verdeș Maria-Rocselana de la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” și F.S.E.D.A.P., alături de partenerii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” și Liceul Tehnologic Turceni, concursul a reprezentat etapa județeană, la care au participat 65 de elevi de la numeroase licee tehnologice din județul Gorj.
Conferențiar univ.dr. Gavrilescu Alin Gheorghe, decanul Facultății de Științele Educației, Drept și Administrație Publică a susținut cuvântul de deschidere prin prezentarea Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, a facultăților pe care actualii elevi le-ar putea urma, urând succes competitorilor.
Reprezentanții I.S.J. Gorj, doamna Denisa Chiliban, inspectoare de limba și literatura română, alături de Ionuț Catrina, inspector pentru monitorizarea programelor pentru acces la educație, au felicitat organizarea acestui gen de competiții școlare, un ajutor în pregătirea examenului de bacalaureat. – integral pe scoalagorjeana.org.
MAGAZIN CRITIC – Contează pe ȘTIRI ce contează