ÎN NUMELE DREPTĂȚII

AURELIA OANCĂ
Dreptatea în zilele noastre este un deziderat greu de atins. Ne naștem toți cu o balanță a sufletului, în care atârnă și bune și rele, ca cei doi lupi din inima noastră. Depinde pe care îl hrănim. Suntem atât de diferiți unii de alții, dar acum parcă s-a adâncit prăpastia între bine și rău, între buni și răi, între minciună și adevăr. Orbirea generală a adus furtuni între oameni. A-ți iubi țara și poporul, este un delict. A fi sincer este o încălcare a legii, mai ales că aceste legi sunt făcute să-i apere pe cei care au distrus acest pământ, nu pentru noi, oamenii de rând.
Această dragoste de neam și țară este puternic crescută în sufletul curajos al Mihaelei CD. Îmbrăcată în haina credinței și a dreptății, Mihaela CD ridică stindardul păcii și al libertății, deasupra conștiinței naționale și mondiale.
Curajul ei este un imbold la trezirea națională și mondială. Bine documentată, pune în fața noastră filmul acțiunilor samavolnice ale celor care vor cu orice preț să distrugă omenirea.
Cu toții avem nevoie de curajul girat de conștiință, de dreptate, de libertate. Mai mult ca oricând poporul nostru și popoarele lumii trebuie să-și ridice capul plecat de frică, de amenințările celor care din umbră creează stihii aducătoare de furtuni asupra omenirii. S-au creat viruși care să înspăimânte lumea, pentru a putea răspândi vaccinurile lor ucigașe.
Pe umerii celor mulți și-au ridicat imperii. Au ticluit războaie și dacă s-a putut, mondiale. Acum fac la fel. Dar în condițiile de azi, un război mondial ar pune punct vieții pe pământ.
Mă întreb mereu: De unde atâta ură împotriva semenilor? Cine o alimentează din umbră?
Mă doare sufletul când văd atâta dezbinare între noi, atâta ură nejustificată!
Ne privim unii pe alții cu dușmănie, avem nori în privire și venin pe limbă.
Din păcate cei care sunt patrioți sunt rusofili, cei care-și iubesc țara sunt extremiști. Normalul este anormal, mizeria este puritatea celor care conduc lumea de azi. Cei care se ridică sunt doborâți de sistem, puși la zid, linșați mediatic.
Omul de rând nu mai știe ce să creadă, în ce direcție să privească. Pe cine să asculte. Din nefericire, minciunile sunt mai ușor de acceptat decât adevărul și dreptatea.
Nebunii lumii vor războaie, dar nu pentru a apăra un popor sau altul, ci pentru a-și umple buzunarele din producția de armament și pentru a pune mâna pe bogățiile unei țări. Sub masca „Democrației”, iau totul, subjugă statele cu bogății ascunse în trupul lor, reduc la tăcere pe toți cei care s-au trezit și ridică vocea pentru apărarea dreptății și a libertății.
Atâtea lacrimi curg din ochii celor care văd dreptatea, dar care sunt loviți cu putere năprasnică de un sistem nesătul și care și-a întins tentaculele cu mârșăvie peste întreaga omenire.
Felicit din suflet pe această apărătoare a dreptății și care duce o luptă pentru pământul unde a văzut lumina zilei, România. Admir curajul și puterea de a lupta pentru adevăr, dreptate și libertate a scriitoarei, jurnalistei Mihaela CD. Patriotismul este o datorie, o onoare. Un om fără patrie este un nimeni. Mihaela CD dovedește încă odată că este un OM de calitate, un patriot adevărat!
AURELIA OANCĂ, 25. 03. 2025
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează