Poezia ca rugăciune, memorie și revelație, în „Dialog Tainic”

„Poezia se naște din meditație și inspirație. Meditația este o însușire; inspirația este un talent. Mulți oameni pot să mediteze dar puțini sunt inspirați”. (Victor Hugo)

În peisajul liric românesc contemporan, se distinge marcant o voce poetică puternică, cea a îndrăgitei poete Aurelia Rînjea, care, prin poemele sale pline de emoție și inedit, creează punți între lumi paralele, între real și transcendent, între trecut și prezent, între sufletul omenesc și divinitate.
Creația poetei Aurelia Rînjea este un act poetic de profunzime metafizică, o confesiune lirică, în care fiecare cuvânt este ecoul unei revelații și a unei tăceri sacre. Publicată la editura Stef din România, în anul 2025, DIALOG TAINIC este un astfel de volum, rod al creației și talentului său.
Dimensiunea spirituală a volumului DIALOG TAINIC și finețea expresiei poetice, ne sunt relevate de autoare încă de la început, prin cuvântul său de autor invitându-ne la o adevărată experiență inițiatică. „Un cântec de îngeri și-a așternut binecuvântarea, peste copilăria mea, într-o revărsare de sensuri, de taine, de înţelepciune, peste existenţa mea, în care Lumina s-a împletit cu Adevărul. Oameni ca niște sfinți, de care mi-e dor, care au adus raiul în sufletul meu, iar eu îi port cu sfințenie în inima mea. Am crescut copil fericit în acel colț de țară, în colţul meu de rai, unde am cunoscut lumea, nopţile cum coboară în şipotul pădurii, în puiul de alun și cum în adâncuri înmuguresc flori din sare. Sufletul lor s-a decantat într-o lacrimă, într-o lume proprie cu credinţa în Dumnezeu, care aici, pe aceste plaiuri, şi-a revărsat din plin iubirea!” (AURELIA Rînjea).
Poemele Aureliei Rînjea sunt alcătuite într-un limbaj al sufletului, dintr-o lumină interioară, de sorginte divină. „Într-o zi, vom învăța cu siguranță limbajul universal al luminii, într-o comuniune cu tot ce fiinţează, un Limbaj viu conștient și direct cu sursa de Lumină Divină, cu Dumnezeu. Până atunci să învățăm să ne cunoaștem unii pe alţii, nu după forma exterioară, ci după iubirea răspândită prin prezenţa fiecăruia. Să învățăm să căutăm răspunsurile în lumina sufletului nostru”. (AURELIA Rînjea).
Scriitura Aureliei Rînjea reprezintă un dialog sacru, o căutare a divinității prin cuvântul mânat de harul divin. „Simt cum Dumnezeu îmi conduce și mintea și inima și mâna. Dumnezeu este acolo și veghează. De aceea am gândit acest dar din cuvinte pentru semeni, pentru cei care iubesc Cuvântul. Pentru că tainic, comunicare prin rugăciune cu Creatorul este mai întâi monolog, apoi cu inima deschis și în tăcerea ei se înfiripează dialogul, care îți modelează întreaga identitate. Iar eu scriu… și îi încredințez Lucrarea lui Dumnezeu, mulțumindu-i pentru darul primit”. (AURELIA Rînjea).
„Când ne certăm cu ceilalți,, facem retorică, dar când ne certăm cu noi înșine facem poezie”. (William Butler Yeats).
Dialogul tainic al sufletului poetei cu sine însăși se desfășoară în tonuri ce se zbat între haos și pace, în stropi de cer, lăsând creația să triumfe. „Stropi de Cer / Îmi luminează ființarea / Mă contopesc cu Soarele / Când roua devine / Oglinda vieții / Timpul se curbează / Mă lasă să privesc / Cum din Icoana Lumii / Niște brațe tainice / Mă recuperează / Din haosul generalizat / Și-mi refac lăuntric /Pacea cea de toate zilele” (Pace, AURELIA Rînjea).
Poeta Aurelia Rînjea nu caută să impresioneze prin sonorități artificiale, ci prin autenticitatea cuvântului, prin sinceritatea gândului, prin puterea evocatoare a imaginilor. Metafora devine astfel un vehicul al sensului ascuns, al adevărurilor pe care doar sufletul le poate înțelege. „Lumea mea / Este una de poveste / Pe care o port în suflet / Încă din copilărie / S-a ascuns acolo / La adăpost / De lupii mileniului / Acolo e un alt cer / O altă casă / Cu personaje de basm / Care mă poartă de mână / Și când mă bucur / Și când corăbiile / Mi se îneacă” (Lumea mea, AURELIA Rînjea).
Divinitatea este cea care o călăuzește pe autoare. Dar Dumnezeu nu este prezent neapărat în mod dogmatic, ci ca o prezență subtilă, o lumină interioară care îndrumă poeta în drumul său. „Când mergi la biserică / Pașii îți sunt numărați / De îngeri” (Îi auzi? AURELIA Rînjea), „Mi-e dor de bătaia de aripă / A inimii Tale Doamne / De adierea pe care / O simt în inimă Acum trece în Poezia mea” (Un dor, AURELIA Rînjea).
Pentru poeta Aurelia Rînjea, poezia este o formă de rugăciune nescrisă, o ofrandă de cuvinte adusă Celui care i-a dat harul de a le modela. „Copiii sunt îngeri / Pe care Dumnezeu / I-a încredințat oamenilor / I-a binecuvântat / Cu lumina și aripa Lui / Nu e de mirare / Că și acum copiii / Merg cu bucurie la El / Așa cum ieșeau copiii / De pe întreaga stradă / Înaintea Bunicului / Când vedea de la câmp / Și umplea cu ei căruța / Și le dădea bomboane” (La români, AURELIA Rînjea).
În volumul DIALOG TAINIC, observăm și o poezie a memoriei, pe care o scrie ca o întoarcere la originile sufletului. „În lumina tainelor / Și a nerostirilor / Mă văd o albină / Neobosită și darnică / Cu dragoste de oameni / Care culeg nectarul / Îl aleg cu grijă din florile / Lumii create și necreate / Ale copilăriei / Cum m-au învățat părinții / Unde Cerul îmi vorbește / M-a învățat să tac / Să îi urmez Lumina / Căci doar ea mă conduce / Pe drumul către Casă / În ascultarea ce devine/ Busola care mă însoțește / În tainica învățătură” (Într-o lumină, AURELIA Rînjea).
Memoria celor dragi rămâne vie, scrijelită pe trunchiul sufletului său. Mama și bunica nu sunt doar ființe dragi ale trecutului, dar și figuri centrale în acest „dialog tainic”, fiind în fapt repere ale sufletului autoarei și surse ale înțelepciunii și iubirii. „Iertați-mă / Măicuță din Cer și /Mama care m-a născut / Pe Pământ / Care acum e cu Tine / Iertați-mă că doar în gând / Vă pot îmbrățișa / M-ați legănat amândouă / În veșmânt de Iubire / În Templul Luminii /Am descoperit cu voi / Copilăria Lumii / Am cules aici Raiul / Pe care îl păstrez în suflet / Din el am învățat să fac / Poeme din cuvinte vii / Pe care le dăruiesc / Celor care au nevoie / Să înțeleagă menirea / Voastră și a lor pe pământ” (Iertați-mă, AURELIA Rînjea).
Locul copilăriei reprezintă o întoarcere la sacrul originar. Locul natal, casa părintească, grădina plină de amintiri, toate devin repere ale unei identități profunde, care nu poate fi abandonată. Poezia devine, astfel, o redescoperire a sinelui autentic, a acelui „eu” neatins de zgomotul și graba lumii moderne. „Într-o noapte în vis / Cineva mi-a dăruit / O cunună din flori / Precum cele din copilărie / Care vorbeau angelic / Și misterios într-un susur / De izvor care urca dealul / Să mai audă odată / Glasul Bunicii / Printre Florile Pădurii” (Cunună, AURELIA Rînjea).
O specificitate a poemelor Aureliei Rînjea este poezia tăcerii, cuvântul scris care ia ființă din tăceri care dor, din singurătăți care apasă pe coarda sufletului. „De la un timp / Cerul plânge cu lacrimi / De durere de jale / Pentru acest neam / Prea mulți hoți / Ne înstrăinează glia / Și bogăția și aurul / Mințile copiilor noștri / Plânge brazda străbună / Dumnezeu este unul / El ne-a dăruit acest Pământ / Să-l sfințim și să-l iubim / Inima Pământului / O aud cum plânge / Cu lacrimi de sânge / Plâng moșii și strămoșii / Plâng eroii neamului / Ar trebui să ne trezim / Să ieșim din ignoranță / Până nu va fi prea târziu”’ (De la un timp, AURELIA Rînjea).
În aceste ecouri ale tăcerilor, cuvântul capătă sens iar, lectura volumului devine o experiență profund personală. Fiecare cititor este invitat să descopere propriul său înțeles în aceste versuri, să participe la acest dialog tainic, aducându-și propriile întrebări, propriile răspunsuri. „Poezia e Iubirea / Cea de toate zilele / Cuvintele mă privesc / Cu ochi curioși de copil / Evadez în grădina cu meri / Unde un poem urcă / Până la Cer ” (Pentru mine, AURELIA Rînjea).
În volumul DIALOG TAINIC, într-o îngemănare perfectă, dansează lumina cu întunericul, realul cu irealul, cerul cu pământul și lumea celor vii cu lumea celor morți. Acest dans veșnic și primitiv al creației îl găsim în poezia Aureliei Rînjea întocmai expunerii lui Tagore. „Pe cer dansează lumina și întunericul ca pereche. Pe pământ dansează viața și moartea ca pereche. Dansul e acela care exprimă mesajul primitiv al creației”. (Rabindranath Tagore)
Lumina este un simbol recurent în volum, dar nu neapărat o lumină strălucitoare, orbitoare, ci o lumină interioară, o sclipire abia perceptibilă care însoțește pașii poetei prin labirintul vieții. Această lumină conviețuiește cu umbra, cu melancolia, cu dorul, dar niciodată nu este stinsă. „Cea mai frumoasă / Poveste de iubire / E scrisă în inimile părinților / Care renunță la tot / Pentru fericirea copiilor” (Scriere cu Lumină, AURELIA Rînjea).
Distinsa poetă Aurelia Rînjea lasă moștenire peste timp o poezie a sufletului, o taină a flăcării ce-i arde în inima plină de dor, de iubire și suferință, de tristețe și bucurie, într-o cumpănă aflată între două lumi pline de iubire, lumină și tăcere.
Volumul DIALOG TAINIC este un volum de poezie profund și matur, în care cuvântul nu este doar un instrument de expresie, ci și un canal de comunicare cu divinul, cu trecutul și cu sinele interior. Poeta Aurelia Rînjea reușește într-un mod magic, extraordinar și rafinat, să transforme versul său într-un spațiu al meditației și al revelației, oferind cititorului nu doar o lectură plăcută, dar și o experiență spirituală de neuitat!
Vă invit dragi cititori să pătrundeți tainele acestei superbe cărți, pentru că nici nu știți ce pierdeți!
Johnny Ciatloş-Deak
Jurnalist independent, Membru UJIR,
Senior Editor Globart Universum Publishing House Canada