„Nouă ne plac bananele, nouă ne plac blugii” – protest curcubeean în oglinda retrovizoare a administrației lui Nicușor Dan
Bucureștiul are o istorie bogată a protestului: de la revendicări civice clare, până la mișcări spontane alimentate de frustrare sau umor. În acest peisaj apare un nou slogan … de amor ilicit: „Nouă ne plac bananele, nouă ne plac blugii.”
O propoziție-slogan care pare extrasă dintr-un brainstorming ironic, dar care, tocmai prin această aparență de absurd, devine simptomatică pentru o generație care simte că nu mai are cuvinte clare pentru a cere ceea ce i se cuvine. La prima vedere, mesajul pare lipsit de sens, ilar. Dar în contextul unei manifestații ce vizează pro-fund candidatura pro-europeană a Nicușor Dan, putem citi sloganul ca o emblemă a viitorului, ptiu drace, președinte!
„Bananele” și „blugii” pot fi citite ca simboluri ale unor lucruri simple, normale, banale chiar — lucruri care „ar trebui să fie”. La fel cum ar trebui să fie și căldura iarna, trotuarele reparate sau semafoarele funcționale. Nu cerem metrou aerian — cerem blugi curați și banane coapte, sau eco. Sau, de fapt, porno banane!
Nicușor Dan s-a impus ca un primar „de cifre”, un matematician al urbanismului, dar cu dificultăți evidente în a comunica empatic și coerent cu cetățenii. Deși nu poate fi acuzat de corupție, mulți îl acuză de ineficiență, izolare și o formă de „autism administrativ” — în sensul incapacității de a înțelege pulsul orașului viu. În acest context, sloganul absurd devine simptomul votanților săi care doresc lux și plăcere, carne și călătorii cu „daddies” sau ca escorte transfrontaliere.
„Nouă ne plac bananele, ne plac blugii” nu e un mesaj despre fructe sau modă. Este un mesaj despre alienare. Dacă bucureștenii ajung să protesteze cu astfel de mesaje, înseamnă că forma clasică a protestului a eșuat. Și poate că exact asta ar trebui să-l îngrijoreze cel mai tare pe Nicușor Dan, care vrea Cotroceniul drept „casă de toleranță”.
Și cum se aude și azi ecoul acelor versuri de revoltă autentică din sufletul lui Labiș:
„Cine din noi va muri înainte ca trupu-i să moară?
Cine-o să-și lepede inima-n colb insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă intrebarea prin rânduri trecu.
Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!”
Autor: Nicolae Florentin Streche
