Troli, boți și zei mincinoși: mitologia digitală a campaniei electorale
În anticipata „brave New world” distopia s-înfăptuit organic, de aceea zeii nu mai coboară pe pământ, dar algoritmii urcă spre conștiință. Astfel, campania electorală a devenit un teatru de umbre în care trolii și boții joacă noi roluri mitologice. Ei nu mai stau în imaginații fantaste, literare, ci sub fire-uri de Twitter, între comentarii și fake news-uri cu profil anonim. Trolii din folclor păzeau trecerile, acum păzesc narațiunile (narratives) — sau mai bine zis, le sabotează.
În mitologia nordică, trolul era un gnom zburdalnic, care trăiește în munți sau în păduri, un uriaș întruchipând forțele rele ale naturii, întotdeauna străin de adevăr. Azi, trolii digitali sunt rapizi, bine programați și letal de eficienți: ei infectează discursul, ridiculizează complexitatea și seamănă îndoială. Sunt oglinzi distorsionate ale cetățeanului obosit, convertit în avatar bipolar. Boții, în schimb, nu sunt creaturi mitologice, ci nu au conștiință, dar au scop. Nu au suflet, dar amplifică emoția colectivă — frica, ura, indignarea. În campania electorală, ei nu votează, dar determină cine o va face.
Efectul este imediat: campania electorală modernă este o epopee virtuală, unde alegătorul e Ulise rătăcit printre sirene digitale și ciclopi media. Platformele de socializare sunt noile Oracole de la Delphi, dar răspunsurile sunt manipulate, sponsorizate și distribuite de algoritmi ai haosului. Și totuși, trolii nu ar exista dacă nu i-am hrăni cu atenție. Boții nu ar influența, dacă n-ar găsi ecou în fricile noastre.
Un exemplu notoriu este campania electorală din SUA, 2016 — unde trolii ruși, prin faimoasa „Internet Research Agency”, au creat mii de conturi false, pagini pro și anti-candidați, și au alimentat tensiunile sociale existente (rasism, controlul armelor, imigrație). Nu au promovat un candidat, ci dezbinarea. Un haos dirijat — exact cum Loki, zeul nordic al înșelăciunii, ar fi făcut.
La alegerile prezidențiale din Franța, în 2017, Emmanuel Macron a fost ținta unui val de troli și boți care au diseminat documente falsificate („MacronLeaks”) cu zile înainte de vot. Platformele sociale au fost câmpuri de bătălie, dar nu pentru idei, ci pentru percepții alterate — iar publicul, prins între sirenele conspirației și valurile neîncrederii, a devenit naufragiat în propriul adevăr.
În România, trolii și boții au început să contureze o mitologie locală. Adevărați sau inventați, aceștia au bulversat spațiul politic isterizându-l până la exasperare.
În concluzie, într-un sens profund, această mitologie digitală ne oglindește. Ne arată cât de ușor renunțăm la gândire pentru reacție, la adevăr pentru loialitate tribală, la vot pentru spectacol. Și nu în ultimul rând, la ignorarea mitului în schimbul fascinație pentru discursuri manipulatori generalizate, de la indivizi până la instituții.
