alegeri cu fața spre spate
m-am trezit cu o urnă în piept
era caldă și bătea ca o inimă
dar nu era a mea
am deschis geamul să iasă votul
s-a transformat într-un stol de scaune
care țipau „nu contează, dar e necesar”
pe masă, ștampila își făcea unghiile cu tăcere
buletinul s-a înfășurat în carnea visului meu de duminică
și a început să recite numele meu
scris invers
cu litere de pește
afară, o femeie cu cap de bibliotecă
mi-a spus că toți candidații au fost deja aleși
cu mult înainte să fiu născut
într-un vis al unui papagal
eu am semnat tăcerea cu un fir de păr
și am închis ochii,
pentru că nu mai era nevoie să văd
ci doar să accept că votul e o ramă fără tablou
și eu sunt pictura care lipsește
