Aurist vs. Autist – Doi pugiliști într-o arenă politică absurdă
În colțul strălucitor, purtând tricolorul pe piept și vocile străzilor în rucsac, se află auristul — George Simion. Exploziv, vocal, uneori grotesc, el transformă agora în stadion și microfonul în berbece. Vorbește cu pumnii, în numele unui popor vag, etern trădat. El nu guvernează, ci luptă. Nu negociază, ci fulgeră. În aurismul său mistic, națiunea e o icoană învăluită în fum de mici și cenaclu. În numele și votul domnului Gorgescu!
În celălalt colț, tăcut, matematic, aproape dizolvat în propriile gânduri, domnește autistul politic — Nicușor Dan. Nu atinge, nu inspiră, dar calculează. Merge printre oameni ca un pacient rătăcit într-un carnaval. Refuză patosul, mimează empatia. Are planuri și mucusuri, dar uită că metroul nu circulă în Excel. Pentru el, politica e o ecuație nerezolvată cu necunoscute umane. E băncos, dar creează în jurul său un sentiment… stupefiant.
Dacă Simion, cu retorica sa de tribun interbelic, trezește demoni naționaliști,
Nicușor, cu programul său tehnocrat, adoarme speranțe într-o rețea de conducte ruginite.
România anului 2025 pare prinsă între un decibel zgomotos și un olimpic de demult care nu știe să rezolve azi probleme de clasa a patra. Între un aurist care confundă patriotismul cu urletul și un autist politic care confundă tăcerea cu eficiența. Poate că, undeva, între acești doi poli de necomunicare, încă mai există loc pentru un om politic… uman. Sau măcar viu.
Gongul din această duminică va hotărî câștigătorul la procente, în speranța că marele călău, CCR-ul, nu va face blat, din nou, cu Sistemul.
Autor: Nicolae Florentin Streche
