Cultura morții. Adunarea Națională a Franței a votat pentru legalizarea sinuciderii asistate și eutanasiei

0
adunare nationala Franta

rostonline.ro

Adunarea Națională a Franței a votat, marți, un proiect de lege care prevede legalizarea sinuciderii asistate și eutanasiei, anunță Mediafax, citând The Guardian.

Proiectul a fost adoptat cu 305 voturi pentru și 199 de voturi împotrivă.

Potrivit proiectului adoptat marți, legislaţia ar permite unei echipe medicale să decidă dacă un pacient este „eligibil” pentru „a avea acces la o substanţă letală atunci când acesta şi-a exprimat dorinţa”. Pacienţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii stricte: trebuie să aibă peste 18 ani, să aibă cetăţenia sau reşedinţa franceză şi să sufere de o „boală gravă şi incurabilă, care le pune viaţa în pericol, în stadiu avansat sau terminal”, care este „ireversibilă”, notează sursa citată.

Parlamentarii au mai votat, în unanimitate un proiect de lege mai puţin controversat care prevede dreptul pacienţilor la îngrijiri paliative în instituţii specializate în tratarea persoanelor aflate la sfârşitul vieţii. – integral pe www.rostonline.ro.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns