„Liberté, Égalité, Infiltrès?” – Cronica unei iubiri electorale franco-române.

Episodul 1: Par delicatesse, j’ai perdu ma patrie

Există un parfum inconfundabil care se simte când Parisul plutește, discret și rafinat, peste București. Nu e Chanel no. 5, ci …2025! E altceva mai miasmatic. Mai degrabă o esență de geopolitică cu accente de thriller electoral, pulverizată fin prin canalele neoficiale ale diplomației de salon. Pe scurt, Franța e acuzată (din nou) că s-ar fi îndrăgostit, intempestiv, de democrația românească. Așa tare, încât ar fi coborât de pe eșafodul principiilor și ar fi intrat în cabina de vot alături de unii candidați — probabil cu un accent impecabil și cu un trandafir la rever. Nu e clar cine pe cine iubește mai mult: dacă România o vrea pe Franța ca pe o mamă adoptivă a moralității politice, sau dacă Franța vede în România o mică republică balcanică ce merită să fie salvată de ea însăși, cu blândețe și metode subtile.

În peisajul acestei comedii politice elegante, apare și numele lui Florian Coldea — eternul personaj cu fler de roman spionaj, mereu la o cafea distilată din tăcere. Că s-a întâlnit sau nu cu Nicușor Dan într-o vilă, nici nu mai contează acum, dupa ce alegerile au fost domesticite de lovituri juridice, succesive.

„Allons enfants de la Patrie, / Le jour de gloire est arrivé ! Contre nous de la tyrannie/ L’étendard sanglant est levé,/
Entendez-vous dans les campagnes/
Mugir ces féroces soldats?”

Asta se aude din birourile statului nostru paralel, premiat și răsfățat de Franța lui Napoleon, dar și a lui Rimbaud sau Celine. Important e că în aceste birouri s-au negociat voturi, destine și, poate, premiile de la Cannes. Ah, da, Cannes! Să nu uităm de festivalul unde România ia anual premii și aplauze, cu regizori și actori, scenariști de intelligence și un actor principal: statul paralel cu subtitrare în limba lui Molière. Cannes-ul, între timp, dă premii pe care România le primește cu nesaț. Și, pentru unii, asta e clar semn că elitele culturale au fost „convertite”. Că un premiu de regie înseamnă, de fapt, o licență de a manipula publicul. Cine are Palme d’Or, are și codul PIN al țării.

Ambasada Franței, între timp, păstrează tonul protocolar: „respectăm suveranitatea, cultura, istoria, tradiția și, desigur, micii cu muștar.” Dar pe sub cortină, șușotesc spirite conspirative, cu „dovezi” pe WhatsApp și teorii pe Telegram: Franța și-a trimis emisarii să ne civilizeze alegerile, exact ca pe vremuri, când aduceau literatura și sifonul.

Finalul e deschis — cum îi șade bine unui film de festival. Poate e un film de autor. Sau doar un episod dintr-un sitcom geopolitic unde nimeni nu mai știe cine e protagonistul și cine ține camera. Un lucru e sigur: Franța chiar a pus mâna pe alegerile din România, păcat că lipsește tactul. Cu un pic de Debussy pe fundal. Și, evident, cu o bună conexiune la net, pe laptop, ca în discuția dinaintea votării între Nicușor Dan și „le president” Macron.

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo