România, țara unde viitorul vine pe jos și întârzie mereu (pamflet pentru 6.2 milioane de „mucoși”)

Trăim într-o țară unde timpul nu trece… se împiedică. România este locul unde viitorul promite că vine, dar se rătăcește pe drum, probabil printr-un sat fără asfalt, cu semnal slab și cu primar etern. Ne place tehnologia, doar că în multe școli încă se predă informatica pe tabla neagră. La sate, digitalizarea a ajuns… dar doar până la poarta primăriei, unde imprimanta dotată cu tonere din 2005 refuză să mai tipărească formularele pentru fonduri europene. Se consideră în grevă spirituală.

România este o poezie cu rimă forțată. Drumurile noastre, poate cele mai pitorești din Europa, au o strategie simplă: te poartă spre orice destinație, atâta timp cât ai noroc, suspensii bune și nervi de schimb. Autostrăzile se construiesc în ritmul melcului obosit, dar cu conferință de presă la fiecare metru de asfalt turnat.

În sănătate, medicii sunt eroi, alții sunt criminali feroce, iar spitalele — scene de film de groază. Aparatura e atât de nouă că nimeni nu îndrăznește să o atingă. E pusă în vitrină, să inspire pacienții că viitorul e aproape. Iar dacă întrebi despre fondurile pentru dotări, ți se răspunde că sunt „în procedură de transparență”. Traducere: în drum spre neant.

Educația? Un nou labirint a lui Daedalus. Profesorii au devenit jongleri ai manualelor netipărite, iar elevii — experți în „copiat offline”. Totul e online doar în prezentările de la minister. Dar să nu fim răutăcioși: mulți copii chiar au acces la tehnologie. De pe telefonul părinților, din autobuzul care merge spre câmp.

Clasa politică progresistă? O telenovelă fără sfârșit, dar cu același scenariu: promisiuni, scandaluri, uitare. Ei vorbesc despre România educată, digitală, verde și sustenabilă. Noi trăim România cu gropi, greve și certificate false. Dar măcar avem festivaluri. De folclor, de jazz, de usturoi și… de promisiuni. Și totuși, românul rezistă. Cu umor, cu mămăligă și cu speranță. Căci, nu-i așa, noi suntem un popor care a supraviețuit imperiilor, foametei, tranziției și birocrației.

La Cotroceni nu e nimeni. Preș-ul e încă în chirie și pleacă des….în țări pro fund europene. Viitorul? Da, sigur că vine. A spus că întârzie puțin. Are de trecut prin vamă. Și prin trei comisii de taxare.

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu