Lansarea Revistei „Jurnal 22”. O sărbătoare a cuvântului scris și educației

La Școala Gimnazială Nr. 22 din București a avut loc lansarea numerelor 3-4 ale Revistei „Jurnal 22”. A fost un eveniment în care bucuria cuvântului scris s-a împletit armonios cu entuziasmul copiilor care și-au regăsit numele în paginile revistei.
„Jurnal 22” nu este doar o publicație școlară, ci o oglindă a vieții din școală – cu activități, reflecții, reușite și visuri exprimate cu sinceritate. În paginile ei își găsesc locul articole despre activitățile și evenimentele organizate la Școala Gimnazială Nr. 22, dar și creații literare.
Un moment aparte al evenimentului de lansare a numerelor 3-4 ale revistei a fost prezentarea celui mai mic redactor al revistei, Alessia Maria Șerban, elevă în clasa a III-a, care a demonstrat că pasiunea pentru scris și exprimare nu ține de vârstă, ci de curaj și inspirație, și a elevei Carmen Oneață, din clasa a VI-a, redactorul-șef al revistei „Jurnal 22”.

Moderată de prof. Andrei Popete Pătrașcu, întâlnirea de la Școala Gimnazială Nr. 22 București le-a adus în prim-plan pe cele două eleve, alături de directorul unității, prof. Iulian Fota, prof. Georgiana Paraschiv și înv. Andreea Bunea.
„Jurnal 22” se dovedește a fi mai mult decât o simplă revistă școlară – este o cronică vie a activităților, emoțiilor și gândurilor elevilor care învață cu plăcere să se exprime și să își împărtășească ideile.

Într-o lume digitalizată, revista elevilor și cadreloe didactice de la Școala Gimnazială Nr. 22 își propune să devină un reper al valorii scrisului cu sens, o punte între generații și un spațiu al educației și culturii, cultivat cu grijă de către redactorii publicației. Evenimentul prilejuit de lansarea revistei a fost gândit ca un moment de sărbătoare, iar atmosfera din grădina școlii a fost una festivă, plină de zâmbete, flori, baloane colorate și aplauze din suflet. A fost, cu adevărat, o lecție de comunicare, exprimare și colaborare.
MAGAZIN CRITIC – Contează pe ȘTIRI ce contează