„Ne pare rău că v-am distrus țara” – un nou capitol în manualul de Guvernare Responsabilă

Mai întâi, de dată recentă, a fost Klaus Iohannis care a declarat că „știu că am făcut greșeli, unele alegeri în care am investit speranță și încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit.” Și a continuat retorica scuzelor:  „Vă cer iertare pentru că, de-a lungul timpului, am luat decizii care v-au nemulțumit și pe care, cel mai probabil, nu le-am explicat suficient. Timpul nu poate fi dat înapoi, dar vă asigur că la baza tuturor eforturilor și acțiunilor mele a stat un singur lucru: identificarea celor mai bune soluții pentru securitatea, bunăstarea și prosperitatea României și a cetățenilor săi”.

Tragând cu ochiul la predecesorul său liberal, într-un moment de maximă demagogie și falsă noblețe politică, Ilie Bolojan a rostit cu voce tremurândă de remușcare: „Se cuvine să le cer scuze cetățenilor țării noastre pentru situația în care am adus România.” O lacrimă imaginară a curs pe obrazul birocrației românești, în timp ce în sală se auzea ecoul unei resemnări naționale. Emoționați până la rinichi, românii au deschis facturile la curent cu mai multă înțelegere, știind că, în sfârșit, cineva le-a spus „scuze!” înainte să-i jefuiască din nou. Între timp, Bolojan are bani pentru război, girând achiziții de rachete Mistral de 2 miliarde de euro!

Iată, în sfârșit, un politician care recunoaște că ne-a dus de râpă. Apoteotic! Cine se scuză, acela se acuză! Desigur, această scuză este tot ce ne trebuia. Nu spitale funcționale, nu școli renovate, nu autostrăzi – ci o scuză bine livrată. Poate chiar tipărită pe hârtie lucioasă, cu timbru sec. Faptul că România are datorii uriașe, administrația este sufocată de sinecuri, iar politicile fiscale se schimbă mai des decât vremea la Bâlea Lac – toate acestea pălesc în fața unei fraze atent calculate pentru efect electoral.

Mai mult, cu o seninătate demnă de o comedie absurdă, ni se promite acum „reformă” și „respect față de cetățeni”. După ani în care guvernele au fost preocupate mai mult de împărțirea funcțiilor decât de viitorul nației, acum vine momentul adevărului: se vor reduce posturi din aparatul bugetar. Adică, evident, exact acele posturi pe care nu le ocupă clientela politică. Restul pot fi „optimizate”. Dar poate cel mai poetic aspect al acestei noi epoci de „responsabilitate fiscală” este reforma prin taxe. Da, impozitele cresc – pentru binele nostru, evident. Ca într-o formă subtilă de terapie națională, ni se aplică o taxă pe răbdare, pe speranță și pe bun-simț. Fiecare leu în plus luat din buzunarul cetățeanului este, de fapt, o donație neoficială către „bună guvernare”.

De aici vin scuzele lansate pentru ani de sacrificiu european. Aceasta va fi România tolerantă: cu scuze, pardon! Ironia amară este că aceste scuze nu repară, ci doar cosmetizează. România are nevoie de mai mult decât de un discurs abil formulat. Are nevoie de lideri care nu doar să-și ceară iertare după dezastru, ci să nu-l mai provoace în primul rând. Și în cel privește pe prim-ministrul calvit, coordonat de un Președinte autist, cele mai bune scuze sunt acelea față de statuile voievozilor români mutate din spațiul public. Până  atunci, nu acceptăm scuze de mucava!

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet