Transautismul – între identitate și percepție
Într-o societate tot mai conștientă de diversitatea identităților, apar termeni noi care încearcă să exprime realități personale și experiențe subiective. Un astfel de termen este „transautismul” – folosit neoficial pentru a descrie persoane neurotipice (fără autism) care se identifică, empatizează sau cred că aparțin spectrului autist, chiar dacă nu au fost diagnosticate. Acest fenomen ridică întrebări importante: este o formă autentică de autoexplorare sau o confuzie identitară?
Unii indivizi, deși nu au autism, descoperă trăsături în propria personalitate care le par „autiste”: sensibilitate la stimuli, dorința de rutină, dificultăți sociale sau hiperfocalizare. În era accesului facil la informații și autoevaluări online, mulți ajung să creadă că se regăsesc pe „spectrul autist”. Astfel, se conturează ideea de „transautism” – o autoidentificare fără diagnostic medical. Pentru unii, acest fenomen este o formă de validare: explică dificultăți de viață sau sentimentul de a fi diferit. Pentru alții, mai ales pentru comunitatea autistă diagnosticată, „transautismul” este problematic, deoarece poate banaliza experiențele reale ale persoanelor autiste sau transforma o condiție neurobiologică într-o „identitate aleasă”.
Este important să diferențiem între empatie, susținere și asumarea unei identități care presupune neurodivergență reală. A te simți conectat cu trăsăturile autiste nu înseamnă neapărat că ești autist. În același timp, trăsăturile autiste pot fi prezente și la persoane neurotipice, dar într-un grad care nu justifică un diagnostic. Autismul nu este un stil de viață, ci o condiție neurologică. Totuși, transautismul poate semnala o nevoie autentică de înțelegere de sine. Într-o lume grăbită, haotică, cu standarde sociale greu de atins, tot mai mulți oameni caută explicații pentru disconfortul lor interior. Asemănările cu trăsături autiste oferă uneori răspunsuri, dar ele trebuie analizate cu discernământ, eventual împreună cu specialiști.
Transautismul, ca fenomen de autoidentificare fără diagnostic, deschide o discuție delicată între autenticitate și apropriere identitară. Deși intențiile pot fi sincere, este esențial să păstrăm respectul față de experiențele celor cu autism real și să evităm transformarea unei neurodivergențe într-o etichetă personală aleasă superficial. A te înțelege pe tine însuți este un demers nobil, dar trebuie făcut cu responsabilitate, empatie și adevăr.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ
