Editorial | România riscă să devină un paradox periculos: un stat blindat, dar sărac
În plină criză economică, cu un deficit bugetar care apasă din ce în ce mai greu asupra finanțelor publice, guvernul României anunță triumfător un contract de 2,5 miliarde de euro pentru achiziția a 246 de Mașini de Luptă ale Infanteriei (MLI). În același timp, cetățenii sunt pregătiți psihologic pentru noi tăieri: sporuri eliminate, investiții în educație înghețate, spitale subfinanțate, taxe mărite și pensii impozitate. În această ecuație cinică, România pare că alege să-și înarmeze viitorul, dar să-și sacrifice prezentul.
Cum se explică, logic și moral, această decizie? Se invocă angajamentele internaționale, apartenența la NATO și contextul regional complicat. Fie, nimeni nu contestă importanța unei armate moderne într-o lume tot mai instabilă. Dar într-un stat unde profesorii câștigă mai puțin decât șoferii de ride-sharing și spitalele cer donații pentru aparatură, este o insultă să vorbești despre „siguranță națională” în timp ce ignori siguranța socială.
În România de azi, avem austeritate pentru educație, dar generozitate pentru contracte militare. Avem restricții pentru mame și copii, dar investiții strategice pentru tunuri și blindate. Nu contestăm nevoia de apărare, ci lipsa de echilibru.
Nu contestăm armata, ci tăcerea privind prioritățile adevărate ale unei națiuni. Pentru cine construim această „Românie puternică”? Pentru copiii care pleacă la muncă în străinătate sau pentru elitele politice care fac parada patriotismului pe banii contribuabililor?
Evident că guvernanții noștri nu își pun aceste întrebări. Lor nu li se cere să aleagă între plata facturilor și educația copilului. Lor nu li se reduce salariul și nu li se amână pensia. De aceea, pot decide nestingherit că e mai important să ai blindate în garaje decât spitale funcționale. Sau că e mai urgent să satisfaci presiunile externe decât să-ți respecți cetățenii.
Într-o Românie normală, o astfel de investiție de miliarde ar fi însoțită de un plan clar de sprijin pentru domeniile vitale: sănătate, educație, cercetare, protecție socială. Într-o Românie normală, opinia publică ar fi consultată. Dar aici, se merge pe principiul „nu sunt bani” pentru toți, dar se găsesc miraculos atunci când e vorba de contracte cu miză strategică și beneficii opace.
România riscă să devină un paradox periculos: un stat blindat, dar sărac; un aliat strategic, dar cu cetățeni în derivă. Austeritatea nu este un plan de guvernare, este o condamnare colectivă. Iar atunci când singurul sector care prosperă este cel militar, trebuie să ne întrebăm: câți dintre noi vom mai avea pentru ce lupta?
Pentru că o țară care taie de la copii și dă pentru tancuri nu se apără. Se distruge lent, dar sigur, din interior. Iar dacă asta este viziunea strategică a guvernului, atunci nu e vorba de apărare națională, ci de abandon național.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo
