Școala nu este o „linie de producție”, cum greșit lasă să se înțeleagă ministrul Educației!
Atitudinea ministrului Educației față de dascăli pare tot mai mult una marcată de o viziune rece, birocratică, de tip „linie de producție”. Reforma propusă, care implică mărirea normei didactice la 20 de ore pe săptămână, ignoră complet realitățile din sistemul preuniversitar. Este ca și cum școala ar fi o fabrică, elevii – produse în lucru, iar profesorii – simple piese de schimb. Această gândire transformă procesul educațional într-un mecanism fără suflet, în care emoția, empatia și efortul uman sunt eliminate din ecuație.
Pe lângă suprasolicitarea mascată sub pretextul „optimizării”, măsurile vin la pachet cu o dezapreciere vizibilă a cadrelor didactice, mai ales a celor suplinitori. În loc să fie sprijiniți și formați, aceștia sunt tratați ca soluții de avarie, etichetați indirect ca fiind „de mâna a doua”. Asta, în condițiile în care sistemul nu poate funcționa fără ei și mulți dintre acești profesori suplineau, cu pasiune, lipsurile unui sistem deja în criză.
Ministrul pare să ignore deliberat faptul că predarea înseamnă mai mult decât o oră de 50 de minute. O oră la clasă implică pregătire, corectat, consiliere, gestionarea conflictelor, comunicare cu părinții și adaptarea permanentă la nevoile elevilor. Profesorii nu sunt automate, iar elevii nu sunt cifre într-un tabel Excel. Aerul de superioritate cu care sunt tratate vocile critice din educație nu face decât să adâncească prăpastia dintre minister și școală.
Este grav când conducerea unui minister vital nu înțelege complexitatea meseriei de dascăl. Școala nu este o hală industrială, iar profesorii nu sunt „bone cu diplomă”. Când accentul se pune pe cantitate și nu pe calitate, când salariile rămân la limita subzistenței, iar respectul față de profesori scade, mesajul transmis este clar: Educația nu contează, dascălul este oricând înlocuibil, iar elevul – o statistică.
Avem nevoie de o viziune umană și realistă în educație, nu de un control managerial central agresiv. Dacă profesorii devin doar executanți, iar școala – o fabrică de diplome, pierdem cu toții: elevi, părinți și societate. Iar atunci, nici cele mai multe „reforme” nu vor putea repara ce a fost distrus cu nepăsare și suficiență.
- MAGAZIN CRITIC – Contează pe ȘTIRI ce contează
