„Festivalurile Întunericului” – Înstrăinarea sufletului tinerilor de Hristos – MAGAZIN CRITIC

Trăim vremuri de o cumplită rătăcire duhovnicească. Pe fondul unei decăderi morale accelerate, asistăm neputincioși – dar nu trebuie să fim tăcuți! – la o ofensivă fără precedent împotriva sufletelor tinerilor noștri. Așa-numitele „festivaluri de muzică” – gen Beach-please, Untold, Neversea sau altele asemenea – sunt promovate cu o intensitate demonică, prezentate ca o formă de „eliberare” a spiritului, o „celebrare a vieții”, o „experiență de neuitat”. Dar în realitate, acestea sunt adunări grotești de pierzanie, care otrăvesc și înstrăinează sufletul de lumina lui Hristos.

Ce se ascunde în spatele luminii orbitoare și a muzicii asurzitoare?

Sfinții Părinți ne spun că atunci când omul fuge de tăcere, de liniște, fuge de fapt de conștiință și de Dumnezeu. În locul reculegerii și al rugăciunii, tinerii noștri sunt atrași în aceste „temple ale zgomotului”, unde bătaia ritmică a muzicii electronice devine un substitut sălbatic al rugăciunii inimii. În locul unei Liturghii vii, acești copii – căci mulți sunt doar adolescenți! – participă la o „anti-liturghie” a pierzării, unde trupul este ridicat în locul sufletului, iar instinctele cele mai de jos sunt lăsate să iasă la suprafață.

Oare nu sunt aceste „evenimente” o batjocură a Tainelor? Adevărata Biserică, în tăcere, în rugăciune, în sfânta Liturghie, îi cheamă pe tineri la viață veșnică, iar aceste festivaluri îi cheamă la o moarte lentă, la o „uitare de sine”, la o „transă colectivă” în care își pierd chipul lui Dumnezeu din ei. Se laudă cu „libertatea” de a te droga, de a trăi în desfrânare, de a dansa până la leșin, dar uită că această libertate nu este decât o nouă formă de robie – robia celui viclean, care „umblă ca un leu care răcnește, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5/8 }.

Unde sunt părinții? Unde sunt autoritățile? Unde este glasul Bisericii?

În fața acestor manifestări depravate, statul român nu numai că nu se opune, dar le susține! Cu fonduri publice, cu sprijin logistic, cu tăcere complice. De ce? Pentru că sunt bani mulți la mijloc. Cuvântul lui Dumnezeu este scos din școli, dar pe scenele acestor festivaluri se dansează goi în urlete și lumini stroboscopice. Unde este responsabilitatea față de viitorul copiilor noștri?

Dar și noi, părinții, suntem vinovați dacă nu ne ridicăm glasul. Ne lăsăm copiii pradă unor influențe demonice și nu facem nimic. Oare nu vom da seama pentru sufletele lor în fața Dreptului Judecător?

Sfântul Paisie Aghioritul spunea:

„Tinerii de astăzi sunt atacați direct de diavol, pentru că el știe că dacă îi va strica pe ei, va strica și viitorul neamurilor. Să-i iubim, să ne rugăm pentru ei și să le dăm lumină.”

Ce putem face? Ce armă mai are creștinul?

Mai întâi, postul și rugăciunea. Aceasta este armura noastră. Să ne rugăm cu lacrimi pentru tinerii care se pierd în aceste abisuri ale pseudo-distracției. Să facem rugăciuni de noapte, paraclise, acatiste, pentru copiii noștri care sunt duși ca mieii la tăiere.

Apoi, să le oferim alternativa vieții adevărate: să le vorbim de sfinți, de mucenici, de marii mărturisitori ai acestui neam – Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Părintele Iustin Pârvu –, oameni care au trăit cu adevărat pentru Hristos și au fost plini de bucurie cerească, nu de extaz artificial. Să le arătăm că bucuria adevărată vine din inimă curată și din unire cu Dumnezeu, nu din iluzii luminoase și droguri ieftine.

Concluzie duhovnicească

Dacă nu ne vom trezi, vom pierde această generație. Și cu ea, vom pierde și viitorul acestui neam. Cine va mai apăra credința, dacă tinerii de azi sunt dezgoliți de har și înrobiți de patimi? Cine va mai iubi neamul românesc, dacă din sufletul lor este smulsă tot ce e curat și sfânt?

Să ne amintim cuvântul dur dar adevărat al Sfântului Ignatie Briancianinov:

„Lumea de azi este o nebunie colectivă. A te uni cu ea înseamnă a-ți pierde sufletul.”

Încă nu este târziu. Să ne întoarcem la rugăciune, la simplitate, la viața în Hristos. Să ridicăm altare în sufletele noastre și să aprindem candela credinței în inimile copiilor. Biserica este viu-izvorâtoarea noastră cetate, iar Hristos este și va rămâne singurul care ne descoperă cu adevărat taina sufletului și viața veșnică. Amin!”

Florin Grigore

(pagina Neamunit România)

Alte recomandări:

Viața Schimonahiei Siluana Vlad

Maica Siluana, așa cum… ne-a cunoscut (Pr. Constantin Sturzu)

În încercarea de găsi o noimă veacului nostru, infantil, dar lipsit de copii (de John Horvat)

Legitimarea nefirescului. Eseu despre vulnerabilităţile democraţiei. Text suport pentru dezbaterea publică privind politicile de reproducere umană asistată medical (de Daniel Mazilu)

Agenda înmulțirii „identităților sexuale” (de Dale O’Leary)