Noul Cod Rutier 2025: Radarul nu mai iartă – statul are nevoie de bani și șoferii de nervi tari

Sursă foto: Pixabay
Viteza e bună doar pe internet, în rest… grijă mare la pedala de accelerație! Dacă până acum te simțeai șmecher că depășeai limita legală cu 10 km/h fără să-ți tremure portofelul, ei bine, vremurile bune s-au dus. Noul Cod Rutier 2025 vine cu o veste care le va tăia avântul celor cu piciorul greu: marja de toleranță a fost redusă la 5 km/h. Atât. Cinci. Adică, dacă ai trecut cu 6 km peste, ești deja candidat la amendă.
Motivul? Se pare că radarele s-au apucat și ele de sală și și-au îmbunătățit precizia. Nu mai dau greș nici măcar un kilometru pe oră. Practic, acum avem un carosabil atât de bun, încât ne ia radarul și când tușim prea tare lângă volan.
Iată lista “bucuriilor” pe care le poți primi în plic, dacă te aventurezi prea tare pe asfalt:
- Depășire de 10-20 km/h: 2-3 puncte amendă (404-606 lei) + 2 puncte de penalizare. Nimic grav, doar un mic avertisment că statul te iubește.
- 21-30 km/h: 4-5 puncte amendă (808-1.010 lei) + 3 puncte de penalizare. Bani de o mini vacanță, da’ cu autocarul.
- 31-40 km/h: 6-8 puncte amendă (1.212-1.616 lei) + 4 puncte de penalizare. Asta e deja cu dedicație pentru cei cu sânge de pilot F1.
- 41-50 km/h: 9-20 puncte amendă (1.818-4.040 lei) + 6 puncte de penalizare. Aici e clar că ți-ai dorit să vezi dacă zboară Loganul.
- Peste 50 km/h: aceeași amendă ca mai sus (1.818-4.040 lei), dar vine la pachet cu 90 de zile de pauză de permis. Trei luni în care ai timp să-ți înveți vecinii și numărul la autobuz.
Și ca să nu zici că ești discriminat dacă mergi prea încet: și melcii cu volan intră în vizor. Dacă mergi cu cel puțin 10 km/h sub limita minimă (da, există și așa ceva), riști și tu o amendă frumușică între 405 și 607 lei. Pentru că da, și lenevia e taxată în trafic.
În concluzie… România a devenit țara în care trebuie să mergi nici prea repede, nici prea încet, fix cât îți spune legea care stă acum cu lupa pe kilometrajul tău. Iar asta în condițiile în care ne lăudăm cu autostrăzi neterminate și un carosabil pe suprafața căruia autoturismele concurează la ocolit gropi.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează