16 septembrie: Sf. Cuv. Mărturisitor Sofian de la Mănăstirea Antim; Sf. Mare Muceniță Eufimia

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie, Ziarul Lumina – 16 Septembrie 2025

Sfântul Cuvios Părinte Sofian s-a născut în satul Cuconeștii Vechi din Basarabia, în ziua de 7 octombrie 1912. La botez a primit numele Serghie. Încă din copilărie se ostenea cu munca, se îndeletnicea cu învățătura, dar mai ales cu rugăciunea. Hotârând să îşi dedice viaţa Domnului, la vârsta de 14 ani a intrat ca frate la Schitul „Sfânta Treime”-Rughi, din apropierea cetății Soroca. Văzând viaţa sa curată, Episcopul Visarion Puiu l-a luat ca ucenic al său, l-a trimis apoi ca elev la Şcoala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrușa şi l-a înscris la atelierul de pictură al mănăstirii. În anul 1932 a fost trimis să urmeze cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica. În anul 1937, fratele Serghie a fost tuns în monahism, primind numele Sofian, iar doi ani mai târziu a fost chemat ca ostenitor la Episcopia de Bălți, unde a fost hirotonit ierodiacon de către Episcopul Tit Simedrea, cel care a pus bazele la Cernăuți mișcării isihaste „Rugul Aprins”. După ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice, în anul 1940, Cuviosul Sofian a trecut Prutul și a intrat în obştea Mănăstirii Căldă­rușani. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Teologie, susţinând teza de licenţă cu titlul: „Chipul Mântuitorului în iconografie”. În perioada studenției, s-a închinoviat la Mănăstirea Antim din Bucureşti unde a fost un mare sprijin pentru obște. În Duminica Sfântului Ioan Scărarul din anul 1945, a fost hirotonit ieromonah. În acea perioadă, la Mănăstirea Antim, se desfăşurau întâlnirile cu caracter isihast și mărturisitor ale mișcării duhov­nicești „Rugul Aprins”. În anul 1947, Cuviosul Sofian a fost hirotesit duhovnic și protosinghel, primind și atestatul de pictor bisericesc, apoi, pentru câțiva ani, a predat la Seminarul de la Mănăstirea Neamț. În anul 1950 a primit stă­reția Mănăstirii Antim, iar în anul 1951 a fost hirotesit arhimandrit. În luna iunie din anul 1954, l-a primit pentru două săptămâni în obștea Mănăstirii Antim pe Cuviosul Arhimandrit Cleopa Ilie. În același an, Părintele Sofian a fost rânduit stareț la Mănăstirea Plumbuita. În această perioadă a pictat bisericile mănăstirilor Saon și Negru Vodă. În iunie 1958, Părintele Sofian a fost arestat de comunişti, împreună cu mai mulţi membri ai mişcării „Rugul Aprins”, fiind condamnat la 16 ani de muncă silnică. A pătimit mult în închisorile de la București, Jilava, Aiud, Galați și Balta Brăilei. Pentru el, temnița a fost o școală a rugăciunii, răbdării și iertării. A fost eliberat în anul 1964, după şase ani de chinuri, şi s-a întors la Mănăstirea Plumbuita, lucrând ca pictor bisericesc la Atelierele Patriarhiei și ca restaurator la mai multe biserici din Capitală. În 1968, Patriarhul Justinian l-a rânduit din nou stareț al Mănăstirii Antim, redând astfel aşezământului monahal strălucirea duhovnicească și misionară de odinioară. A întors pe mulţi la credință şi a săvârșit fapte minunate, pe unii vindecându-i de boli incurabile. A fost văzut adeseori de oameni cu fața scăldată în lumina harului lui Dumnezeu.

Sfânta Eufimia a trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305) şi Maximian Galeriu (305-311). S-a născut şi a crescut la Calcedon, în ţinutul Bitiniei, lângă Bosfor, şi era în rânduiala fecioarelor Bisericii, îndeletnicindu-se cu duhovniceştile nevoinţe, întrucât îşi închinase viaţa lui Hristos. În acea vreme, dregătorul Prisc a dat poruncă să se adune tot poporul şi fiecare, după puterea sa, să aducă jertfă lui Ares, zeul Calcedonului. Printre cei prezenţi se numărau şi creştini, care nevrând să jertfească idolilor, de frica chinurilor se ascundeau. S-au găsit însă trădători, şi creştinii au fost descoperiţi. Printre cei care nu au dorit să aducă jertfe s-a numărat şi Sfânta Muceniţă Eufimia. Prinzând-o păgânii, au dus-o la chinuri, dând-o în foc, apoi la fiarele sălbatice. Şi cu toate că fiarele nu i-au făcut nimic, Sfânta Eufimia şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Cea mai vestită biserică ridicată în cinstea ei a fost în Calcedon, în care s-au ţinut lucrările celui de-al 4-lea Sinod Ecumenic. Părinţii de la Calcedon au arătat că izbânda hotărârilor soborului se datora, în bună parte, mijlocirilor Sfintei Eufimia. Astfel, de vreme ce ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credinţe, Sfinţii Părinţi ai Sinodului au zis către eretici: „Scrieţi, într-o carte, mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie şi noi mărturisirea noastră. Amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem în racla cu preacinstitele moaşte ale Marii Muceniţe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credinţa cea dreaptă”. Şi, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Iar după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioşi la picioarele ei. Spre aducerea aminte de această preaslăvită minune din timpul Sinodului, Sfânta Mare Muceniţă Eufimia este înfăţişată pe icoane cu o scrisoare sau carte în mână. Pentru această minune, Muceniţa este prăznuită şi la 11 iulie, iar duminica următoare acestei date este închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al 4-lea Ecumenic. 

Citeşte mai multe despre:   Sfânta Eufimia  –   Sfântul Sofian de la Antim