Autoritățile între indiferență și responsabilitate — lecția exploziei din Sectorul 5
Tragediile nu se întâmplă niciodată din senin. Ele sunt, de cele mai multe ori, rezultatul unei acumulări lente de nepăsare, erori și indiferență instituțională. Explozia devastatoare produsă într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei, care a ucis trei oameni și a rănit zeci, este un semnal de alarmă despre felul dramatic în care autoritățile din România înțeleg noțiunea de responsabilitate publică. În teorie, România are un sistem complex de instituții menite să prevină astfel de tragedii: companii de utilități, primării, inspectorate, ministere, comisii de control. În practică însă, atunci când viața cetățenilor depinde de eficiența acestor structuri, realitatea se dovedește fragilă. În cazul exploziei din Sectorul 5, avertismentele au existat: locatarii au semnalat miros de gaz cu o zi înainte. Conform datelor publice, alimentarea ar fi fost oprită și robinetul sigilat, însă explozia tot s-a produs. Ce s-a întâmplat între decizie și dezastru? A cui era datoria să verifice că măsura fusese respectată? Cât de serios a fost tratat avertismentul? Aceste întrebări simple dezvăluie o realitate dureroasă: sistemul public reacționează abia după ce tragedia s-a consumat.
Instituțiile statului par adesea prinse într-o birocrație autistă, în care răspunderea se diluează între comunicate de presă, anchete „în curs” și promisiuni de „măsuri imediate”. Primarul declară că e „revoltător”, ministrul anunță „controale în toată țara”, președintele cere „transparență”, iar totul se stinge odată cu emoția publică. În acest timp, nimeni nu pare să învețe din greșeli. Adevărata problemă este o cultură a neasumării. În România, funcționarul rareori răspunde pentru omisiunile sale, instituțiile nu cooperează eficient, iar controlul intern devine formal. Într-un astfel de sistem, siguranța cetățeanului devine o chestiune de noroc. Explozia din Sectorul 5 nu este, prin urmare, o fatalitate, ci un efect direct al unei administrații care confundă ordinea cu haosul birocratic.
Mai grav este faptul că autoritățile tratează consecințele cu o viteză pe care nu o au pentru prevenție. În câteva ore, s-au alocat fonduri, s-au emis comunicate, s-au creat comisii. Dar nimeni nu se întreabă de ce aceste mecanisme nu se activează înainte de tragedii. Statul devine astfel un mecanism de reparație, nu de protecție. Se ocupă de morți și de ruine, nu de viețile care ar putea fi salvate. Criticul literar George Orwell spunea că „adevărata libertate constă în dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor să audă”. Este nevoie de instituții care să funcționeze, dar mai ales de oameni care să înțeleagă că puterea nu înseamnă doar statut, ci și obligație morală. Fără această conștiință, nicio lege și nicio „anchetă” nu vor schimba nimic.
În concluzie, explozia din Sectorul 5 trebuie privită ca o oglindă a slăbiciunilor noastre colective, a unui stat care vorbește mult despre siguranță, dar acționează prea târziu. Un stat care promite reforme, dar evită să-și privească propriile greșeli. Dacă autoritățile nu vor învăța din această tragedie, atunci victimele ei vor fi murit degeaba. Iar datoria noastră, a cetățenilor, este să nu uităm și să cerem mereu socoteală celor care au jurat să ne protejeze.
