Gorjule, Mândrule! Turcul creștinat
Athos
Se povestea mai demult, cum în satul Pocruia – cel mai probabil în primele decenii de după instaurarea regimului fanariot din Țara Românească – „a venit aci un călugăr de la Sfântul Munte întovărășit de un turc. Dând de bine, turcul a rămas aci. Era tare bogat. Adusese cu el bănet mult. N-a avut însă copii. A luat de suflet unul din Topeşti. L-a crescut mare, l-a însurat, adecă l-a ginerit în averea unui pocruian. L-a făcut apoi popă. Dacă s-a văzut el popă, nu şi nu să-l boteze pe turc. El n-a dorit, însă popa, nici una nici două, l-a luat la bătae să-l creștineze cu sila. De creștinat, l-a creștinat el, dar aşa de cumplită bătae i-a dat, că era tot o vânătae pe trup şi i s-a tras moartea din ea”.
Dar, așa cum bine se cunoaște, bunul Dumnezeu nu a primit niciodată în Biserica sa pe creștini cu de-a sila. Nu i-a obligat, ci din contră i-a lăsat să aleagă. În cazul nostru însă, Dumnezeu s-a „mâniat şi a trăznit biserica şi a aprins satul” Pocruia, tocmai din acest motiv, cel puțin așa ne dezvăluie legenda.
Mai târziu, prin perioada interbelică, încă mai trăia „popa cel bătrân care era nepot al popii înfiat de turc şi ginerit în Pocruia. E de aproape o sută de ani. În locul lui slujește un nepot de la o fată a lui (…) e însurat tot în Topeşti. A luat pe fiica unui cărturar, ajuns învăţător la oraş. L-a tras ața într-acolo, de unde au venit răs-strămoşii lui”.
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ
