Olguța Berbec, distinsă cu o Diplomă de Excelență de către două instituții culturale din Gorj și Mehedinți
În cadrul spectacolului susținut duminică, 16 noiembrie 2025, de la ora 18.00, la Sala Polivalentă din Craiova de îndrăgita interpretă de muzică populară Olguța Berbec, două instituții de cultură– Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Centrul Cultural „Nichita Stănescu” Mehedinți – i-au acordat artistei o Diplomă de Excelență, în semn de profundă recunoaștere pentru contribuția sa excepțională la promovarea și conservarea folclorului gorjenesc și mehedințean.
Distincția a fost oferită ca apreciere pentru profesionalismul, talentul și noblețea artistică prin care Olguța Berbec reușește să aducă în atenția publicului valorile autentice ale culturii tradiționale oltenești, consolidând, prin fiecare apariție scenică, legătura dintre comunitate și moștenirea folclorică a zonei. Diploma a fost înmânată de managerii celor două instituții culturale, în aplauzele publicului numeros.
Spectacolul sărbătoare „Am ales cu inima”, prezentat cu această ocazie, a fost susținut alături de soțul artistei, Remus Novac, precum și de mai mulți invitați speciali, oferind o seară încărcată de emoție.
Evenimentul de la Craiova a avut o puternică încărcătură simbolică, reafirmând importanța artiștilor care, prin dedicare și pasiune, duc mai departe cântecul, tradiția și identitatea spirituală a Olteniei.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
De citit și:
Eveniment la Palatul Cotroceni: Mirabela Grădinaru se implică în sprijinirea copiilor născuți prematur
Ca un copil mult-așteptat al națiunii, Catedrala Națională unește acum în bucurie suporteri și foști contestatari
O elevă descrisă ca „fenomenal de inteligentă” se identifică drept pisică și merge la ore îmbrăcată în felină. Școala privată la care învață îi susține „comportamentul animalic„
127 de parohii românești din Ucraina sunt amenințate cu închiderea sau confiscarea bunurilor: Preoții români sunt mobilizați forțat pe front astfel încât Kievul să scape de ei
Nevăzătoare, dar plină de lumină: femeia care cântă la șapte instrumente și aduce bucurie într-un cămin de bătrâni
Spania depășește pragul de 100.000 de avorturi pe an – pentru prima dată în ultimul deceniu
Noul primar al New York-ului amenință că închide centrele de sprijin pentru femeile în criză de sarcină
Justin Timberlake a presat-o pe Britney Spears să avorteze pentru că „nu voia să fie tată”
Studiu: Programele flexibile de lucru pot crește natalitatea
Jon Bon Jovi își adoră nepoata adoptată: „Devine imediat nepoata ta”
Vocea mamei stimulează dezvoltarea creierului copiilor născuți prematur, arată un studiu Stanford
O altă membră a trupei „All Saints” spune că a fost presată să avorteze. A refuzat
Emisiunea TODAY SHOW promovează fertilizarea in vitro bazată pe eugenie ca motiv de „speranță”