1 DECEMBRIE – STRIGĂT DIN INIMĂ PENTRU ROMÂNIA
La mulți ani, România! Să ne fii, țară, în veșnicie!
Astăzi nu este doar Ziua Națională. Astăzi e ziua în care parcă se oprește timpul, doar ca să ne întrebe: Mai știi, române, cine ești?
În fiecare an, la 1 Decembrie, România nu se sărbătorește cu artificii, ci cu lacrimi, cu noduri în gât, cu amintiri despre cei care ne-au așezat pe hartă cu prețul vieții lor. E ziua în care simțim că pământul acesta – de la munții care ne veghează până la câmpiile care ne hrănesc – are puls… și pulsează în ritmul inimilor noastre pentru că formăm UN TOT UNITAR.
Pământul României nu este doar o țară. E o rană cicatrizată prin generații. E o rugăciune. E o promisiune. E ACASĂ.
Iar atunci când privești steagul, tricolorul acela sfânt care flutură în vânt mai viu ca oricând, nu vezi doar culori, ci vezi lacrimile bunicilor, dorul celor plecați departe, strigătul biruitor al celor căzuți pentru o idee mai mare decât ei. Vezi în albastru – cerul sub care ne-am făcut jurămintele. Vezi în galben – lumina care ne ține împreună. Vezi în roșu – inimile celor care au iubit țara asta până la capăt.
România nu e perfectă, dar e a noastră. E țara care ne răsplătește cu frumusețe chiar și atunci când noi uităm să o privim.E țara în care răsăritul are alt gust și în care dorul are alt nume.E locul unde un „La mulți ani” nu e o formulă, ci un legământ.
De aceea, astăzi, spunem altfel:
Nu doar „La mulți ani, România!”, ci „La mulți ani, țara noastră de peste veacuri! La mulți ani nouă, celor care purtăm în piept focul tău!”
Și mai spunem ceva — cu glas tare, cu palmele pe inimă, cu spatele drept:
Sus inima, români!
Să ridicăm fruntea!
Să ne amintim cine suntem!
Să nu lăsăm pe nimeni și nimic să ne șteargă demnitatea, rădăcinile, identitatea!
Să pășim împreună, într-o singură bătaie de inimă, într-o singură suflare, într-un singur NOI.
Astăzi, România nu e o țară. Astăzi, România e o emoție.
La mulți ani, România! Să ne fii, țară, în veșnicie!
