În curând, un nou „fenomen Pitești”! „Legea Vexler” a fost adoptată în forma inițială!

0
Bucuresti

Bucuresti/Parlament

Deputații au adoptat, miercuri, reexaminarea, la cererea președintelui României, a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, informează Agerpres.

„S-au înregistrat 173 de voturi ‘pentru’, 101 voturi ‘împotrivă’ și șase abțineri. Legea inițiată de deputatul comunității evreiești din România, Silviu Vexler, a fost adoptată în forma inițială, respectiv în cea votată de Senat, în conformitate cu decizia Curții Constituționale”, menționează aceiași sursă.

Prin urmare, dragi cititori, legea-i lege și pentru noi și vom interzice, pe viitor, promovarea culturii cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război.

De asemenea, redacția noastră interzice promovarea oricăror activități care să implice instituțiile statului, indiferent de domeniul de activitate, din respect pentru eroii noștri și credința noastră strămoșească. A venit vremea să nu mai vorbim, ci doar să ne RUGĂM!

Asta-i dovada concretă că nu a fost REVOLUȚIE în 1989… ci doar LOVITURĂ DE STAT! Am luptat degeaba, am murit degeaba…


MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns