„Venezuela – stat temporar american, cu opțiune de prelungire”
Donald Trump, președinte MAGA, acest Rambo al Casei Ovale, a anunțat că America va „conduce” Venezuela până când aceasta va fi pregătită pentru o tranziție „sigură, corespunzătoare și judicioasă”. Traducere liberă: nu știm exact ce facem, dar sună suficient de moral cât să nu pară jaf. Astfel, SUA devine primul stat din lume care exportă democrație în regim de leasing: o preluăm puțin, o recondiționăm, o alimentăm cu petrol propriu-zis (al lor), apoi vedem dacă mai vrem s-o dăm înapoi.
Conceptul este simplu și elegant, neverosimil și neo-democratic. Venezuela e bolnavă, iar America e doctorul. Rețeta recomandată cu forța: ocupație temporară, cu efecte secundare permanente. „Vom conduce Venezuela”, spune Trump, probabil cu aceeași naturalețe cu care spui „voi parca puțin pe locul de handicap, doar până cumpăr ceva”. Doar că „puțin” în geopolitică înseamnă ani, iar „cumpărăturile” sunt petrol, influență strategică și capital electoral.
Ni se explică doct că nu e vorba de imperialism. Doamne ferește! E un imperialism cu intenții bune, genul de relație toxică în care ți se spune:
„Te controlez pentru binele tău.” Venezuela, cea mai mare nație la capitolul Petrol, nu e ocupată. Este ajutată agresiv, iar tranziția va fi „judicioasă”, adică judecată de cei care scriu regulile, dețin armata și tiparnița de dolari. Un proces democratic exemplar, în care poporul are voie să aleagă… corect.
Doctrina Monroe a fost, inițial, un avertisment politicos: „Europa, mâinile sus de pe emisfera noastră.” În lectura lui Donald Trump, Doctrina Monroe e o poliță de asigurare geopolitică: America Latină este curtea din spate, iar dacă gardul scârțâie, trimitem armata. În toată această poveste, venezuelenii sunt tratați ca niște figuranți într-un film cu buget mare: explozii, discursuri despre libertate și un generic final în care apare discret mențiunea „inspirat din evenimente reale, dar ajustat pentru piața americană”.
Morala? Când o superputere spune că vine să te „conducă temporar”, nu te pregătești de tranziție, deoarece Trump reduce politica externă la eficiență brută. Dacă un stat nu funcționează conform intereselor americane, nu mai este suveran, ci „instabil”. Iar instabilitatea, în această logică, legitimează intervenția. Nu contează cauzele istorice, responsabilitățile globale sau dreptul internațional.
Ironia este că acest discurs vine de la un lider care se declară anti-imperialist și anti-globalist. În realitate, Trump acceptă vechea formă de dominație. El preferă un imperiu direct, lipsit de ambiguități, în care forța se afirmă deschis. A „conduce temporar” o altă țară este o formă de paternalism geopolitic în care democrația este o recompensă acordată condiționat. În final, problema nu este doar Trump, ci precedentul pe care îl normalizează: ideea că puterea străinului dă dreptate oricărei acțiuni samavolnice.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu
