Puterea fără chip: repetiția istorică a dominației economico-militare
Ceea ce este prezentat public ca ruptură istorică – noi lideri, noi conflicte, noi justificări morale – este, în realitate, o continuitate funcțională a puterii. Figurile se schimbă, mecanismele rămân. Așa se explică impresia de „revenire” a unor arhetipuri autoritare, păstrând logica dominației pe care au întruchipat-o. În acest sens, analogiile cu Adolf Hitler sau Iosif Stalin sunt structural-istorice. Puterea concentrată, legitimată prin frică, urgență și dușmani externi, reapare periodic, adaptată estetic și discursiv contextului. Aplauzele maselor sunt rezultatul insecurității economice și al promisiunii ordinii sociale.
America Latină oferă unul dintre cele mai clare exemple ale acestei repetiții. Sub administrația Ronald Reagan, intervențiile militare mascate drept „război împotriva drogurilor” au funcționat ca instrumente de reconfigurare economică, nu ca soluții sociale. Operation Blast Furnace în Bolivia a demonstrat că obiectivul real nu era reducerea producției de coca, ci impunerea unui nou regim economic: privatizare accelerată, retragerea statului și subordonarea economiei naționale capitalului transnațional. Rolul experților economici este esențial în această arhitectură a puterii. Figura lui Jeffrey Sachs ilustrează ambiguitatea morală a tehnocratului global: arhitect al „terapiei șocului” în Bolivia și Rusia, devenit ulterior critic umanist al acelorași politici. Această metamorfoză nu repară însă consecințele sociale produse, dimpotrivă acoperă cu un discurs retrospectiv al inevitabilității.
Cazul bolivian arată cum democrația poate deveni doar un principiu: alegerile legitimează formal puterea, în timp ce deciziile reale sunt luate de elite economice pregătite extern. Statul este golit de conținut social, iar costurile sunt transferate populației prin austeritate, inflație controlată și precaritate la toate nivelurile. Această logică nu aparține trecutului și nici unei regiuni periferice. Ea funcționează oriunde lipsesc cultura economică, memoria istorică și capacitatea critică a elitelor politice. Când datoria, austeritatea și „reformele necesare” sunt acceptate fără înțelegere, civilizația nu se prăbușește discret.
În acest cadru, Donald Trump trebuie analizat nu ca excepție. El este simptom al neo-autoritarismului occidental. Trump nu este dictator în sens clasic, ci un neo-dictator procedural: un lider care nu suspendă formal instituțiile. El le golește de sens prin forță executivă, personalizare extremă a puterii și justificarea permanentă a excepției. Ideea arestării internationale a lui Nicolás Maduro – formulată ca amenințare – funcționează politic ca act de suzeranitate: un stat își revendică dreptul de a decide cine este lider legitim oriunde pe glob. Operațiunea lui Trump, Absolute Resolve, desemnează momentul în care mega/Maga puterea regională declară explicit: „nu mai există alternativă”. Este faza terminală a dictaturii prin excepție, când decizia nu mai caută legitimitate.
Aceasta este logica imperială clasică, reambalată juridic și mediatic. Astfel, „arestarea” unui lider precum Maduro nu este un act de justiție internațională, ci o extensie a războiului economic și simbolic. Nu drepturile omului sunt apărate, ci ordinea piețelor și ierarhia geopolitică. Exact aici se întâlnesc neo-dictatorul de la centru și dictatorul clasic de la periferie: ambii se legitimează prin forță și frică, diferă doar limbajul.
Pericolul real nu este Trump, Maduro sau oricare alt lider. Problema stringentă este lipsa logicii madure (mature) și acceptarea socială a excepției ca normalitate, deci banalizare. Când populațiile aplaudă suspendarea regulilor în numele siguranței sau prosperității promise, civilizația se dizolvă, în proximitatea conflagrațiilor regionale sau chiar a unei apocalipse mondiale. Aceasta este marea mutație a epocii noastre. Dacă în secolul XX dictatura se impunea prin suspendarea brutală a ordinii, în secolul XXI ea se instalează prin permanentizarea urgențelor, la fel ca în pandemie. De aceasta dată, pandemie politică grotescă, unilaterală ce anunță un an intens al „Calului de foc”, urmașul Calului din Troia antică.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
