Nobelul de „pace între dobitoace”
Într-un episod care pare scris de un scenarist grăbit, Donald Trump a primit, măcar verbal, un Premiu Nobel pentru Pace pe care nu l-a câștigat. Dar care, desigur, i se cuvine după raidul de saltare a lui Maduro, ceea ce l-ar face invidios chiar și pe Putin. Declarația de ofrandă aparține Maríei Corina Machado, lideră a opoziției venezuelene, care a sugerat că și-ar „preda” Nobelul (ipotetic sau simbolic) lui Trump, pentru sprijinul acestuia împotriva regimului Maduro. Un gest teatral, util mediatic și complet imposibil procedural.
Trump a reacționat previzibil: flatat, disponibil să „accepte”, dar și ușor iritat că nu el a fost protagonistul absolut. Între timp, regulile Premiului Nobel rămân plictisitor de clare: nu se transferă, nu se donează, nu se pasează. Dar cine are nevoie de reguli când are gura mare și tupeu, și rețele sociale? Astfel, pacea mondială mai așteaptă, Venezuela fierbe, iar Nobelul — real sau imaginar — rămâne ceea ce a fost mereu în acest caz: un accesoriu de campanie într-un spectacol al ego-urilor globale.
În atari condiții, Putin nu a pretins niciodată că merită Nobelul; el a preferat alt tip de legitimitate: frica și hărțile redesenate cu tancul. Diferența dintre Trump și Putin nu este de metodă simbolică, ci de stil. Putin disprețuiește premiile occidentale pentru că ele vin cu reguli. Trump le dorește tocmai pentru că simbolizează acceptarea într-un club care l-a respins. Ambii, însă, folosesc pacea ca instrument de putere,
În timp ce Putin bombardează și numește asta „operațiune specială”, iar Trump negociază și numește asta „pace”, victimele reale lipsesc din discurs. Nobelul nu mai e despre reconciliere, ci despre branding geopolitic. Cine pare puternic. Cine pare decisiv. Cine pare „omul care a oprit ceva”. Astfel povestea „Nobelului oferit lui Trump” este o radiografie a lumii actuale: o lume în care pacea este revendicată de cei care o negociază de sus, în timp ce este plătită de cei de jos.
Între Trump, care vrea recunoaștere, și Putin, care vrea supunere, diferența este reală, dar incompletă. Ambii demonstrează că, în secolul XXI, pacea este un instrument de putere și imagine. Iar Premiul Nobel? Rămâne ceea ce liderii autoritari și populiști urăsc și doresc deopotrivă: o legitimitate pe care nu o merită! Poate c-ar trebui instituit un Premiul Nobel al Războiului și Raptului teritorial. Lista ar fi prea lungă și concurența riscant de mare, în fiecare an!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Contează pe ȘTIRI ce contează!
