INEDIT | Marinela Strîmbulescu: Prima apariție a lui Constantin Brâncuși în presa românească
Discuțiile despre „originile” lui Brâncuși au acumulat, în timp, un scenariu repetat: copilăria de la Hobița, ucenicia, apoi Parisul. Mult mai rar e pusă în prim-plan o întrebare simplă: când apare pentru prima dată numele lui în presa românească și în ce împrejurare exactă?
Răspunsul vine dintr-un număr al ziarului „Adevărul”, cu data în antet: „Joi 24 Decembre 1898”. În interior, printre telegrame, cronici mondene și note diverse, se găsește o scurtă consemnare cu titlul: „Rezultatul concursurilor de la şcoala de bele-arte”.
Textul notează că „eri la orele 2” s-a întrunit, în localul școlii, comisiunea pentru „judecarea concursurilor”, prezidată de Stăncescu și alcătuită din nume importante ale mediului artistic și tehnic al momentului (Mirea, Hegel, Mircea, Cerchez, dr. Gerote). Rezultatele ar fi fost afișate „pe la orele 5 și jumătate seara”, iar ziarul reproduce, fără comentariu, lista medaliilor și a mențiunilor.
În această listă, la rubrica „Sculptura”, subproba „Bust antic”, apare informația care ne interesează „Bust antic. Medalia III de bronz d. Stefăneseu Ion. Menţiunea I d. Stoicescu, menţiunea II d. C. Brâncuși.”
În lipsa unor dovezi tipărite anterioare, datate și controlabile în același fel, această consemnare poate fi tratată, cu prudența necesară oricărei cercetări drept prima apariție în presa românească a lui Constantin Brâncuși.
Importanța rândului nu stă în ceea ce „spune”, adică foarte puțin, ci în ceea ce stabilește: o dată precisă, o sursă primară, o menționare directă într-un cadru instituțional verificabil și confirmarea participării lui Brâncuși la un concurs al școlii.
Din punct de vedere metodologic, e un tip de informație care rezistă tocmai pentru că nu este nevoie să o interpretezi. Nu anunță modernismul, nu propune o evaluare, nu construiește o reputație. E, mai degrabă, o notă, anterioară oricărei aure biografice.
Comparat cu alte tipuri de surse din epocă, fragmentul se distinge prin transparența datelor: nu e un document reconstituit ulterior, nu e o mărturie indirectă, nu e un rezumat biografic. E o listă contemporană momentului, dintr-o zi în care Brâncuși era încă un elev între alți elevi, iar școala funcționa după proceduri obișnuite pentru Bucureștiul anilor 1890.
Privit de la distanța unui secol, rândul acesta oferă unul dintre rarele puncte în care putem surprinde, „la cald”, intrarea numelui Brâncuși în spațiul public românesc: un detaliu mic, dar cu valoare documentară solidă, care completează cu precizie începuturile.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Contează pe ȘTIRI ce contează!
