Cu calm, despre viitor (și despre noi, cei încă vii)

Am ascultat și eu, ca tot omul civilizat, ce a avut de spus domnul Yuval Noah Harari despre viitor. Calm, așezat, cu vocea aceea care nu te sperie, ci te face să-ți verifici pulsul: încă bate, deci ești în regulă. Deocamdată. Omul, ni se spune, a fost o idee interesantă. Emoționantă chiar. Dar puțin zgomotoasă, cam imprevizibilă, nu tocmai potrivită pentru epoca algoritmilor artificiali. Liberul arbitru? Frumos concept. Ca o mașină veche: o admiri, dar nu pleci cu ea la drum lung. Democrația? A funcționat, desigur. Cât timp oamenii chiar credeau că gândesc singuri. Acum, ni se explică cu tact, gândirea poate fi delegată. Ca spălatul rufelor. Mai eficient, mai curat.

Harari nu vorbește despre control. Doamne, ferește! Vorbește despre coordonare și despre siguranță. Cuvinte frumoase. Rotunde. De pus în ramă. Publicul aplaudă. Inteligent, fără excese. Aplauze de oameni care au înțeles că nu e vorba despre sfârșitul omenirii, ci despre optimizare, cipare și robotizare. Mai puțin… om. Și totuși, mă bântuie o întrebare mică, de om vechi: dacă suntem atât de depășiți, de ce mai trebuie să fim convinși cu atâta grijă?

Privit dintr-o perspectivă creștin-ortodoxă — da, încă există și asta, chiar dacă nu produce date utile — discursul domnului Harari are o problemă de fond: nu știe ce să facă cu omul ca persoană. În Ortodoxie, omul nu este definit prin eficiență. Nici prin utilitate. Nici prin performanță. Omul este, înainte de toate, taină. Chip. Relație. Libertate. Toate lucruri greu de pus într-un tabel Excel. Omul nu e suma proceselor sale. Nu e doar un set de reacții biochimice cu opinii. E cineva. Iar „cineva” nu poate fi optimizat fără să fie, în același timp, captiv.

Libertatea, atât de suspectă în discursurile tehnologice, nu este un defect al creației. Este riscul asumat de Dumnezeu Însuși. Un risc enorm, ce-i drept, dar fără de care nu există nici iubire, nici responsabilitate, nici mântuire. În logica algoritmică, de tip Harari, libertatea e o eroare. Produce haos. În logica creștină, libertatea este condiția oricărui sens.

Hristos nu promite siguranță. Promite mântuirea. Și, abia apoi, Învierea. Ni se spune că viitorul e deja decis. Că istoria merge înainte indiferent ce credem noi. Ortodoxia spune altceva: istoria rămâne deschisă atâta timp cât omul e liber să se schimbe. Să se pocăiască. Să iubească. Să greșească. La început a fost Cuvântul. Nu AI-ul!

Poate că adevărata întrebare a timpului nostru nu este cât de sigur va fi viitorul, ci dacă va mai rămâne loc, în el, pentru libertate. Pentru conștiință. Pentru Om.

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, educațional și creștin-ortodox. Nihil Sine Deo