Judecătoria Strehaia: salariile și pensiile magistraților sunt o garanție a independenței justiției

Judecătoria Strehaia a transmis redacției eParadigme un punct de vedere oficial privind salarizarea și pensiile magistraților, subliniind legătura directă dintre statutul financiar al acestora și independența actului de justiție.
Potrivit instanței, tema salarizării magistraților este una complexă, aflată „la intersecția dintre independența justiției, sustenabilitatea bugetară și echitatea socială”.
Salariul – protecție împotriva presiunilor
Din perspectivă juridică, Judecătoria Strehaia arată că nivelul veniturilor magistraților nu reprezintă doar o chestiune salarială, ci o garanție a independenței justiției.
O salarizare adecvată are rolul de a proteja judecătorii și procurorii de presiuni externe și de a compensa regimul sever de incompatibilități și interdicții care le limitează posibilitatea de a desfășura alte activități remunerate, cu excepția celor didactice.
Reprezentanții instanței subliniază că salariile din justiție trebuie să rămână competitive, pentru a atrage și menține profesioniști de înalt nivel în sistem, prevenind migrarea acestora către sectorul privat sau avocatură.
Citește integral articolul pe eParadigme.ro