Câmpulung Muscel – oraș cu inimă Regală

Într-o adâncă respirație a Muscelului, la poalele blajinelor înălțimi ale Iezerului, se odihnește Câmpulungul – oraș cu nume domnesc și cu inimă Regală. Străjuit de livezi și mângâiat de ape limpezi, păstrează în zidurile sale umbra vremilor și parfumul unei epoci în care Coroana României își găsea tihna între dealuri.
Pe străzile sale pietruite, unde pașii răsună cu o sfială de veac, se simte încă trecerea trăsurilor și a pașilor grăbiți ai ofițerilor în uniformă albastră. Bulevardul Pardon, cu alura sa cochetă, pare un salon în aer liber, unde doamnele cu pălării largi și domnii cu baston schimbau saluturi ceremonioase, sub privirea discretă a munților.
Dar ceea ce dă Câmpulungului acea vibrație aleasă este legătura sa cu Casa Regală a României. În apropiere, la Vila Regală Câmpulung, și-a aflat adăpost și răgaz Regele Ferdinand I, Suveranul Întregirii, alături de distinsa Regina Maria, a cărei inimă, romantică și neînfricată, bătea la unison cu aspirațiile neamului. Aici, departe de tumultul Capitalei, Coroana strălucea cu demnitate.
Câmpulungul este un oraș al amintirilor… și al începuturilor… Aici, tradiția și credința s-au înnodat încă din vremuri voievodale,iar bisericile sale, cu turle smerite, veghează ca niște făclii aprinse în calea istoriei. În acest spatiu binecuvântat, Regalitatea nu a fost o simplă prezență protocolară, ci o respirație comună cu locul, o împărtășire de destin.
În anii interbelici, când România Mare își căuta echilibru între modernitate și tradiție, Câmpulungul se arăta drept un refugiu de noblețe. Casele cu pridvor, cu ferestre înalte și obloane grele, vorbeau despre o burghezie luminată, despre profesori, medici și ofițeri care își purtau existența cu sobrietate și mândrie. În cafenele se dezbăteau idei, se răsfoiau gazete și se plămădeau visuri pentru o țară tânără, dar hotărâtă.
Câmpulung Muscel rămâne, peste vremi, un oraș cu inimă Regală, nu doar prin vizitele și șederile Suveranilor săi, ci prin însăși fibra sa morală. În el, istoria este podoaba de preț, iar Coroana înalță.
Cine îi trece pragul simte că pășește într-o filă de cronică românească, scrisă cu cerneală de demnitate și pecetluită cu blazon de aur. Iar în adierea serilor muscelene, când clopotele bat domol, pare că însăși inima Regală a orașului tresare, chemându-ne să nu uităm…