Cum este cu furatul în Țara Română

Dacă ne gândim la domnia lui Vlad Țepeș și privim atent contextul acelor vremuri, nu ajungem la concluzii deplorabile despre domnie în sine, dar simțim, cu siguranță, cum ne dă o palmă rușinoasă prezentul. În acele timpuri, peste care unii se chinuie să aștearnă uitarea, vedem că domnitorul ținea la Țara Românească și o iubea, dar era preocupat ca nimeni să nu fure.

Gândiți-vă, boieri dumneavoastră, câți ar fi fost pedepsiți pentru hoție, tâlhărie și alte șmecherii cu iz de furt dacă el ar fi trăit în perioada comunismului și a neocomunismului. Măria Sa respecta proprietatea privată, dar era un luptător neînduplecat împotriva celor care furau.

Din aproape în aproape ajungem la perioada „roșioară”, apoi „roșie”, și iată-ne în vremea pe care unii o numesc a „cireșelor putrede”, când în țară a prins rădăcini mentalitatea: „Dacă ei fură, de ce noi să nu furăm?”. Aici intervine punctul principal: monarhia. Mulți au auzit acest cuvânt, dar puțini cunosc cu adevărat ce înseamnă monarhia.

În cele din urmă, orice român va înțelege că, în cadrul Monarhiei, cineva va ocupa Tronul Regatului României, iar poporul, cu fireasca lui curiozitate, va cerceta cu atenție și va descoperi că, la fel ca în vremurile de rigoare ale lui Vlad Țepeș, și în Monarhie proprietatea privată este respectată, iar supunerea deplină față de Organele Statului Regal devine o datorie de onoare.

Se va vedea limpede că „ei” nu fură și, atunci, întrebarea va veni de la sine: Dacă ei nu fură, noi ce vom face? Desigur, în timpul Monarhiei va exista un Codex al rânduielii, dar acesta va fi respectat cu aceeași credință cu care va fi cinstit cel ce va ședea pe Tronul Regal. Deopotrivă, Biserica va trebui prețuită nu doar ca zid și clădire, ci ca instituție vie, în toată plinătatea ei. Armata Regală, la rândul ei, va cere respectul nostru, căci ea a fost scutul prin care ne-am păstrat ființa în fața atâtor primejdii venite de-a lungul vremii.

Astfel, respectul va redeveni respect, nu batjocura omului față de om pe care o vedem prea des astăzi. Omul… de fapt, noi, oamenii, suntem o minune dumnezeiască. Lăsând deoparte teoriile lui Darwin, care nu pe toți ne-au convins, să ne întoarcem la temelia trainică a respectului, căci acolo unde nu există respectul omului față de om, nimic nu mai este cruțat și se ajunge la furtul „a ce se nimerește”. Însă, în Monarhie, se va vedea un lucru pe care mulți nu l-au trăit: „Ei nu fură”… iar de aici se va naște o nouă rânduială morală: „Ei nu fură, dar nici noi nu furăm”.

Și poate atunci, undeva în istorie, Măria Sa Vlad Țepeș ar vărsa lacrimi de bucurie.

Să facem și noi din România noastră ceea ce au făcut singaporezii din Singapore-ul lor…

Nihil Sine Deo. Vivat Monarhia!

Emilian Teodorescu

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural-ortodox. Nihil Sine Deo