Note de călătorie

Pentru astăzi, ghidul nostru ne-a propus să vizităm Grottaglie, un oraş al ceramicii.

Grottaglie este un oraș italian din provincia Taranto din regiunea Puglia. Este cunoscut, în special, în întreaga lume pentru cartierul său de ceramică situat în centrul orașului, într-o zonă caracterizată de râpe vaste și adânci în stânca calcaroasă.

Dis-de-dimineaţă am pornit la drum cu maşina la o distanţă de 2h 30 minute de Porto Cesareo pe un drum prăfuit şi plin de hopuri, denivelări ale şoselei şi, pentru moment, am trăit sentimentul că sunt în România noastră fantastică, democrată. Măi, îmi ziceam, nu degeaba suntem popor de latini, căci, la urma urmei, ,,toate drumurile duc la Roma”, femeile noastre sunt vestitele ,,badante”, pe care le preferă italienii, o generaţie învechită cu istorie pe ziduri. Revenind la traseul nostru, sudul Italiei este foarte sărac şi plin de teren lăsat la voia întâmplării, nefertil, plin cu buruieni, culturi întregi de pomi de măslin şi viţă de vie lăsate în paragină, dar erau şi culturi bine îngrijite, totuşi aveam sentimentul că traversez stepa mongolă. Economia lor se bazează pe turism, pescuit, ulei de măsline. Tot drumul mi-am lăsat privirea să alunece acolo unde găsea câte o nedumerire, gândindu-mă cât de binecuvântaţi suntem noi, românii, de Dumnezeu, cu ţărişoara noastră bogată, atât ca regiune geografică, cu cernoziom negru, fertil, bun pentru agricultură, cu ape limpezi şi curate, căci aici am văzut pământ roşu, ape cu mult iod care nu pot fi folosite la mâncare, dar Portul este teribil de fascinant şi sunt mulţi turişti din colţurile lumii care îşi petrec concediul aici. Densitatea demografică depăşeşte cu puţin peste 6300 locuitori.

Într-un târziu, am ajuns, dar soarele strălucitor ardea ca un cuptor şi era un curaj să luăm la pas oraşul pe o cădură de peste 40 grade, în timp ce localnicii stăteau în case. În aceste zone, de la ora 13.00 nu se mai lucrează decât seara, excepţie fac supermarcheurile din oraşele mari. Am pornit prin oraşul ceramicii noi patru, căci pe străzile înguste şi vechi ale Grottaglie era linişte deplină, doar câţiva curioşi ca şi noi explorau străduţele înguste pavate cu ceramică. Parcă istoria imperiului roman, cu tradiţia lui, îşi spunea cuvântul pe fiecare casă. De altfel, locuinţele erau compact aşezate, o arhitectură cu reminescenţe romanice şi îţi lăsa impresia că toţi oamenii se cunosc între ei. Era de ajuns să strigi un nume că toţi şi-ar fi deschis uşile ce erau una lângă alta, uşi ce se deschideau spre stradă şi ar fi răspuns în cor, atât de apropiaţi mi se păreau între ei.
Un element care dă o notă de eleganţă sunt inscripţiile de ceramică de pe exteriorul caselor, nişte fresce cu diferite sculpturi şi scene istorice.

După mai bine de patru ore, o sticlă de apă rece şi o cola, am plecat lăsând în urmă o lume arhaică în istorie, cu plăcile de ceramică bine înfipte pe străzile înguste şi colorate ale Grottaglie.

jurnalist Miriam Nadia Dabau
Paris, 2026

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo