SĂ NU-NTORCI PAGINA ALBĂ

1

Îngerul fără Crăciun


Doarme cerul la ştiubeu,

nani, nani pruncul meu.

La schitul de mărgărint

doarme clopotul de-argint

cu ecoul nins a bing.

Candele pe iaz se sting…

Flori de măr în somn-ningai

dorm pe pragul de la rai.

Lunii-n vale apele

i-au închis pleoapele.


Sus e steaua rămurită,

iar jos Maica’ngândurită.

– De ce eşti îngândurată

Maică sfântă, Preacurată?

– Cum să n’am freamăt de sânger

că din mii, numai un înger,

nu ştiu unde singurelul

jertfei pregătindu-i mielul

lăcrămează prin străini

freamăt veghei de măslini.


2
Primul vis de Crăciun


Ninge’n drumul runcului…

Azi se naşte Pruncul Lui!

Steaua şi-a ieşit în tindă

torcând cerul în colindă

pentru faşă – curcubeu –

îi ţese lui Dumnezeu,

Dumnezeu cel mititel,

în scutec de bumbăcel…


Dormi, ca apele’n oglindă

somnul vrând ca să şi-l prindă.

Pe prichiciul de la lună

noaptea-i sfântă, noapte bună!

Noapte lină-a linelor

din neamul aminelor

care zbor spre cuib de foc

cu tămâie în boboc!


Lin amin tăcerea fură

ducând degetul la gură:

Șoaptele şoptite ni-s…

Râde-n somn şi-i primul vis!


3
CANDELA DE SUB COLIND


Am văzut în noaptea de Crăciun

candela pâlpâind,

aproape să se stingă.


N-o fi fost vreun înger

răsuflând cu greu

de-atâta colind

și doar două aripi

din el înflorind?


Nu, s-a speriat!

Duhul Sfânt lumină

a-nceput să ningă –

cântec lin de leagăn

visul să-I atingă.


Săracul Prunc din icoană!

Prin somn atât de greu a oftat

că era aproape

candela s-o stingă!


4
CÂND ANIMALELE VORBESC


În noaptea de Crăciun nimeni n-asculte

ce animalele vorbesc!

Lăsați să se audă numai corul îngeresc,

fluierul de păstori,

mai ales, dar totul

asurzitor de tare!

Aduceți pe prispă

colindători

din vremea vremii ce-o rechem,

când drumu-i tot mai lung

spre Betleem.

In noaptea de Crăciun nimeni n-asculte

ce animalele vorbesc.


Aceeași iesle.

Pruncul, Maria și Iosif cel Bătrân.

Miroase-a aleluie și a fân,

iar boul suflă

căldura din poieni și toată floarea runcului

deasupra Pruncului.


5
FLORILE DALBE, FLORI DE MĂR


Întâi

vocalele s-au limpezit tăcerii,

până când toate cuvintele

au căpătat înălțime străină,

atât de albastră,

că, printre ele, merii

deprinseră gust să-nflorească

zbor spăimântat de lumină.


După aceea fulgii

m-au învățat

nespusul alb de taină fără umbră,

că fără să-mi dau seama

am început să ning și eu

în limba tăcerilor albe.


De fapt, Dumnezeu,

la rândul Lui

ne-nvățase omeneasca

de la Fiul care

gângurea după Maica Domnului

vocalele albe

ale somnului,

din florile dalbe…

Și apoi

Dumnezeu Tatăl

a început să ningă peste noi.


6
NOAPTEA AJUNULUI


Copiii dorm

cu visul lor sporind

plăpânda răsuflare

a candelei din colț.


Ecouri din colind

se-aud în noaptea sfântă

pâlpâind

vocala literei de foc.


Miroase a colaci, a pâine coaptă

și-a amintire veche

uscată-n busuioc.


Bătrânul Iosif

spune ceva Fecioarei,

dar foarte-ncet, în șoaptă.

Se-ntoarce apoi tiptil,

cu o găleată plină

asinul să-și adape.

N-a trebuit prea departe să meargă

pentru unda lină

povestită de ape;

afară

steaua-ncepuse să curgă de-aseară

pe șipot colind de lumină.


7
LIMBA FULGILOR DE NEA


Îți amintești ninsoarea de Crăciun,

după solemnul cu: ”În vremea-aceea…” ?

Pe-atunci și brazi și pruncii lor

vorbeau asemeni ca și noi

pierduta limbă-a fulgilor.


Și tâlcul ca o pasăre

zbura albastru prin tăceri,

până-n străfund

tăcerilor.

Să fie înger clopotul de brad

nins se lăsa și înflorea cu noi

pierduta limbă-a merilor.


Îți amintești scrisoarea de Crăciun

după solemnul cu: ”În vremea-aceea…” ?

Azi bradul e cu noi, dar pus în colț;

pe tăietura lui cum de uitarăm cheia?

Ne-ar fi deschis acel atunci din taine,

fluent vorbind în limbi de fulgi și măr

ce ning și astăzi ca în vremea-aceea,

dar pe cărări pierdute și pe haine.


8
SĂ NU-NTORCI PAGINA ALBĂ


De prin verbe, peste lunci,

la fel ninge ca atunci,

peste lunci și peste peste…

Locuiam într-o poveste;

Moș Crăciun cu cerbii lui,

(Taci, la nimeni să nu spui!)

când dormeam, din vis – minune

(Taci, de asta nu mai spune!)

bradul – raiul înflorea!

(Taci, că nu era așa!)


– Cum? Da’ nu a fost odată?

– Ba a fost, dar niciodată.

– Unde-i Moșu’ din colindă?

– Nu-i deschide, e-n oglindă

și te-așteaptă ca atunci

când îi gângureai de ”balbă”.

Las’ să ningă, las’ să ningă

peste verbe, peste lunci.

Nu-l lăsa să te atingă

întorcând pagina albă!

9
BETLEEM


Mai subțire decât dorul

ghiersu’ e.

Aproape șoaptei spuse

îngerii zboru-l !


Precum lumina în ceară,

se-nghesuie

măcar c-o privire să-L soarbă.


Printre ei un păstor

are în brațe un nor

adus de sus, de la stână,

coborându-și runcul.


Pruncul

e gata să adoarmă

ținând în mână,

ca pe o floare,

degetul mic al Sfintei Fecioare.


10
ULTIMUL BRAD DE CRĂCIUN

Mă voi preface că dorm,
iar bradul,
ce-ar fi putut să-mi fie carte,
o să mă ia
de partea cealălaltă
din departe,
pe-un drum mai scurt,
dar spre cărare multă.
Și o să-mi zică:
”Nu deschide ochii!
Visele
numai așa se ascultă,
precum sărutul
și poemele lui –
nescrisele.
Vom ajunge după apusul magilor
și al păstorilor…
Spre Eghipet, pe drum o să-ți spun
cum Irod a tăiat pe fratele meu –
primul tău brăduț de Crăciun.”

11
NOAPTEA DE CRĂCIUN

Deja în icoană
a sosit Crăciunul.

Colindătorii
nu s-au mai întors la cer
și dorm acum
ca fluturii petala odihnind
pe lăicer.

Se-aude ningând pe afară…

Boul bea apă din colind
și-i face loc și asinului
să se adape.

Se-aude ningând pe afară
ca șoaptele inului
rostite în pleoape.

Candela
și Maica Fecioară
una pe alta se luminează.

”Mireasma de pâine,
din dreapta Fiului de Domn
oare ce-o fi visat
de suspină prin somn?”,
o-ntreabă candela iară.
Una spre alta,
se privesc spre-nceput de colind,
dar acum pâlpâind
că se-aude ningând pe afară…

12
DORMI IISUSE, MĂCAR DE CRĂCIUN


Clopote albe, clopote ning,

pentru Fecioară de veac se ating.


Îngerii urma’n omăt nu’ndrăznesc.

Ninge colindul – pretutindenesc.


Clopote dalbe bing-bingul de nea

de-azi noapte la magi le-a nins peste stea.


Taina’nflorește – colindul pe fașă –

când veșnicia de timp se ghioașă .


Florile dalbe lin peste lin se adun:

Dormi Iisuse, măcar de Crăciun!


13
DARUL STELEI DE CRĂCIUN


Nouă luni i-a trebuit pentru drum

lui Gavriil

s-ajungă-n Betleem,

dar steaua a ajuns și mai târziu.


Acum

aștepta la rând, în spatele lui,

să se închine Pruncului,

cu taina curată ca visul

din ochii soarelui când era copil.


Trimisul,

ca-n Nazaret, avea aceeași floare,

dar stând în fața luminii,

umbra de cruce a crinului

căuta culcuș peste iesle.


Boul și asinul

priveau cu mirare.


Zice boul asinului:

”Când va fi mare

Acesta va duce,

ca boul sub bici,

jugul de cruce.”


Asinul a văzut numai floarea,

cu neastâmpărul

făcliilor:

”Acesta va fi Împăratul

Floriilor.”


Fecioara a luat crinul

și l-a dat lui Iosif să-l țină,

iar mângâind asinul

se-nclină către stea mulțumind

pentru scutecele

colindului de in

abia nins din lumină.


14
PRIMUL CRĂCIUN


Așa cum Biblia cuvântă,

în vremea-aceea’n Țara Sfântă,

spre Betleem Sfânta Marie

mergea cu Iosif să se’nscrie.

Tot drumu-i tors și s-a-noptat,

dar loc să doarmă n-au aflat

și într-o peșteră s-au dus

și-acolo s-a născut Iisus.


Din ceruri îngeri cu-aripi albe,

parcă ningeau florile dalbe,

cântând atât de lin și sfânt:

Mărire-n cer și pe pământ!


Păstori cu fluiere în mână

cu-n miel veniră de la stână

și magi și toți cântau voios –

primul Crăciun pentru Hristos!


15
PĂIENJĂNIȚA


S-au întors ciobanii sus, la stână,

iar Maica obosită

mai,mai, să-nchidă somnului portița,

când

pe marginea de iesle,

de la’nceputul veacului – bătrână,

cu acu’n mână,

duios privea spre Ea

păienjănița.


”Nu tresări de frică pentru Fiul tău,

că am venit și eu să mă închin,

iar nu să-I fac vreun rău.

Nimic.

Vezi raza asta de la stea?

Prin gaură de ac încerc

ca să-i strecor

firul de aur tors a borangic,

dar mâna tremură

și ochiul tot mereu mă’nșală…”


Și Maica ajută păienjănița,

de toate pentru toate mulțumind,

dar gândul care fură, peste vremi o duce

și tresări văzând pe haina ei însemnul

ce semăna atât de mult cu-o cruce…

… și un suspin se strecură pe sub colind.


*
COLINDUL ÎNGERILOR


– Somnul cearcă vrând să-L prindă,

cum îl legeni somnului,

Sfântă Maică-a Domnului

ne primești pentru colindă?

După noi și-alți îngeri vin,

parcă ning, tot ceru-i plin,

c-au umplut și cărăruia

ca să-I cânte aleluia.


– Dulce-i somnul de copil,

dar intrați – tiptil, tiptil,

să-I cântăm până la ușă

colindul de legănușă!

– Nani, nani, Prunc din cer

dormi sub ram de lerui ler,

nani că Te-ai întrupat

pentru noi Fiu de-mpărat,

dormi lumină fără seară,

născut astăzi din Fecioară,

linu-i lin din undă lină,

dormi Lumină din Lumină,

somnul lin, tot mai aproape,

ca sărut șoptit pe pleoape.


***

Pe trifoi a ler cosit –

somn mușat din cer sorbit !

Mărul lângă El visează

dalbu-n psalm cum se’ncrustează

și sfios să nu-L trezească

s-a ascuns să înflorească.

Steaua își apleacă spicul,

ca să vadă Pruncul, micul…


Doar colindul mai adie:

… somn ușor… mărire Ție…

Dumitru Ichim, Kitchener, Ontario, Canada

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook