Preoții militari ortodocși și rugăciunea rostită de aceștia în Războiul pentru Întregire

În timpul Primului Război Mondial, peste 250 de preoți ortodocși români au însoțit trupele armatei române pe câmpurile de luptă în calitate de confesori militari. Unii dintre ei au murit pe front, alții au fost luați prizonieri şi deportați.

Despre implicarea slujitorilor Bisericii în desfăşurarea războiului s-au scris mai multe cărţi, studii şi articole, care au evidenţiat activitatea de asistenţă religioasă şi social-caritativă a clerului şi cinului monahal, pentru susţinerea poporului român în lupta de eliberare a teritoriilor româneşti ocupate şi realizarea unităţii naţionale. (Vezi, Gh. Anghel, Biruință prin jertfă. Demnitate prin Unire. Slujitori ai Bisericii pe front şi la Unirea din 1918, în Basilica, din 28.11.2016)

Preoții militari ortodocși, selectați dintre cei cu aptitudini pastorale deosebite, au găsit puterea de a sădi în sufletele soldaților cuvântul mângâietor şi întăritor al lui Dumnezeu, fiind mereu la datorie, în mijlocul soldaților, în momente glorioase sau de deznădejde, în momente sublime sau tragice.

Activitatea religioasă, pastoral-educativă şi socială a preoților militari în timpul războiului a atins o mare complexitate, relevată în mulțimea documentelor păstrate în arhivele militare sau ale centrelor eparhiale. Slujbele de binecuvântare sau Te Deum, Sfânta Liturghie, spovedania şi împărtășirea soldaților cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, au fost completate de cuvântări de îmbărbătare, de motivare a luptei pentru împlinirea idealului naţional. În același timp, misiunea preoților militari a avut şi multe aspecte practice: educația moral-patriotică, educația sanitară, organizarea de cercuri culturale, de biblioteci volante, de şcoli de alfabetizare, de serbări militare sau literare. Preoţii militari au suportat rigorile pribegiei în munți, au căzut prizonieri, au stat în captivitate în diferite lagăre ale armatelor inamice în Germania, Ungaria și Bulgaria.

De multe ori, în condiţiile operaţiunilor grele la care luau parte alături de unităţile pe lângă care erau ataşaţi, sau în retragere, preoţii au fost puşi în situaţia de a participa direct la lupte, evitând prin intervenţia lor situaţii disperate. Activitatea de pe front a preoților români ortodocși a fost exemplară și plină de eroism, fiind unanim apreciați de comandanții Armatei Române. Mareşalul Constantin Prezan, erou şi fost membru de onoare al Academiei Române, spunea: „Preoţii şi-au făcut mai mult decât datoria şi este o cinste pentru cler, care alături de ostaşi, a dat mai mult decât i-am cerut noi pentru Ţară şi Neam.” (Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoţi în lupta pentru făurirea României Mari (1916-1919), Editura Europa Nova, Bucureşti, 2000, p. 184.)

În teritoriile ocupate vremelnic (Oltenia, Muntenia, Dobrogea), aproximativ 20 de preoți și-au pierdut viața, fie împușcați de soldați din armata germană, fie morți în urma bătăilor îndurate, fie luați prizonieri în lagărele din Germania și Bulgaria. Peste 200 de călugări şi călugărițe au activat ca infirmieri în diferite spitale de campanie sau pe front, unii murind la datorie, din cauza tifosului exantematic.

Sute de preoți au fost anchetați, jefuiți sau alungați din parohiile lor de către inamic, alții au murit împușcați în teritoriile ocupate de trupele germane. O parte dintre preoți au primit misiunea de a rămâne în teritoriul ocupat de inamic, suportând calvarul ocupaţiei, achitându-se în mod lăudabil de misiunea încredinţată, de a se îngriji de soarta răniţilor şi de populaţia civilă.

În Transilvania, peste 150 de preoți au fost aruncați în închisorile maghiare, unii fiind condamnați la moarte sau la ani grei de închisoare. Alți peste 200 de preoți au fost deportați în vestul Ungariei, în județul Șopron, unde au trăit în condiții inumane până la eliberarea lor în anul 1919 de către trupele române (Vezi, Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Membru corespondent al Academiei Române, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a-III-a revăzută, editura Basilica).

Pe pagina Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, găsim publicată rugăciunea rostită înaintea luptei, de preoții militari români din timpul Primului Război Mondial, așa cum a fost ea scrisă de preotul iconom stavrofor Constantin Nazarie și iconomul Vasile Pocitan, subprotoiereul preoților din armată, în broșura Înarmarea sufletească a ostașului român, publicată la Iași, în 1917: „Pentru pacea de sus și sufletele noastre, Domnului să ne rugăm! Doamne, ajută-ne și ascultă-ne ruga pe care o îndreptăm spre cer precum strămoșii noștri. Nu da inamicilor noștri după faptele lor, ci după îndurarea Ta. Întoarce-i! Înconjoară cu Sfinții Tăi îngeri pe Regele nostru. Binecuvânteză-i oastea și poporul, întărește-ne cu puterea Crucii Tale. Poartă-ne spada spre victorie, ca sub scutul Tău să ne salvăm țara, spre mărirea Ta Doamne!”

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook