14 aprilie 1457: Urcarea pe tronul Moldovei a lui Ștefan cel Mare și Sfânt | VIDEO

Pe 14 aprilie 1457  începe domnia lui Ștefan cel Mare în Moldova, domnie care va dura 47 de ani, până în ziua morții sale – 2.VII.1504. Fiul lui Bogdan al II-lea și nepot al lui Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare avea 24 de ani când a urcat pe tron și calități de lider militar și politic, cu școala făcută la curtea lui Iancu de Hunedoara. Ștefan cel Mare a preluat tronul după înlăturarea lui Petru Aron, pe care l-a învins în bătălia de la Doljești, pe Siret, la data de 12 aprilie 1457. Două zile mai târziu, Adunarea țării l-a proclamat pe Ștefan cel Mare domnitor.

„Către Coroana ungurească și către toate țările în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, și vă doresc tot binele, și vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și în fiecare zi se gândește cum ar putea să supună și să nimicească toată creștinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman pașa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toți curtenii sus-numitului turc, și toate popoarele din Romania, și domnul Țării Muntenești cu toată puterea lui, și Assan beg, și Ali beg, și Schender beg, și Grana beg, și Oșu beg, și Valtival beg, și Serefaga beg, domnul din Sofia, și Cusenra beg, și Piri beg, fiul lui Isac pașa, cu toată puterea lui de ieniceri. Acești mai sus-numiți erau toți căpitanii cei mari, cu oștile lor.

Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână și, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare, și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor își puse în gând să se răzbune și să vie, în luna lui mai, cu capul său și cu toată puterea sa împotriva noastră și să supună țara noastră, care e poarta creștinătății și pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e țara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de așa ceva – atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteți pe căpitanii voștri într-ajutor împotriva dușmanilor creștinătății, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulți potrivnici și din toate părțile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credința noastră creștinească și cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa trebuie să faceți și voi, pe mare și pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiți gata, fără întârziere.

Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.
Ștefan voievod, domnul Țării Moldovei.”

Cel mai de seamă descendent al întemeietorilor Moldovei a intrat în istorie sub numele de Ștefan cel Mare și Sfânt. Cel mai de neînfricat luptător pentru neamul său românesc s-a născut în 1438 sau 1439 la Borzești, unde mai târziu avea să înalțe o biserică „întru amintirea strărăposaților noștri înaintași și a părinților lor”. Era întâiul fiu al voievodului Bogdan al II-lea și al Mariei Oltea.

Asociat la tron și purtând titlul de voievod în vremea domniei tatălui său, Ștefan a luat calea pribegiei în urma unui eveniment tragic. Așa cum spune Letopisețul anonim al Moldovei: ”În anul 6959 (1451), luna octombrie 16, a venit Petru voievod numit Aron, noaptea și a năvălit asupra lui Bogdan la Răuseni, vineri în zori și i-au tăiat capul”. Asupra datei exacte a căderii tatălui lui Ștefan cel Mare exită anumite dubii: 16 octombrie a picat sâmbăta, nu vinerea și în plus, ni s-a păstrat un document din 17 octombrie dat chiar de Bogdan al II-lea. În orice caz, Ștefan a trebuit să se refugieze. Iancu de Hunedoara, probabil în virtutea tratatului din 1450, i-a oferit adăpost în Transilvania. În vara lui 1456 Ștefan era în Țara Românească, unde-l întâlnea pe logofătul Mihu care, în urma închinării de la Vaslui, ducea primul tribut sultanului. Venit în Transilvania, eventual o dată cu Vlad Țepeș și împărtășind programul de politică internă și externă al acestuia, Ștefan cel Mare nu putea fi decât ostil grupării boierești reprezentate de Mihu și pe care se sprijinea atunci domnul aflat pe tronul de la Suceava, amintește Istorie pe scurt.

În aprilie 1457, la 18 ani, Ștefan ajunge în Moldova pentru a lua tronul. Avea o oaste compusă din circa 6000 de moldoveni din Țara de Jos a Moldovei, de unde era el, dar și din munteni ai pritenului lui, Vlad Țepeș. Petru Aron strânge în grabă o armată. În dreptul satului Doljești, unde Siretul face un meandru și unde se întâlneau ținuturile Romanului, Sucevei și Hârlăului se dă pe 12 aprilie o luptă în urma căreia Ștefan iese victorios. Pornește apoi, urmărind cursul râului Moldova, să prindă din nou oștile lui Petru Aron. În ținutul Neamțului, la Orbic, pe 14 aprilie, în Joia Mare, oastea lui Ștefan biruiește și Aron vodă este silit să ia calea pribegiei în Polonia. La locul numit Direptate, pe Siret, țara îl acalmă pe Ștefan drept domn al Moldovei, iar mitropilitul Teoctist îl unge cu mir. Locul purta numele de Direptate deoarece aici se obișnuiau a se ține toate judecățile cele mari, toți oamenii putând veni să asiste sau să facă vreo plângere. Avea sp domnească 47 de ani și să ridice zeci de mănăstiri și biserici devenind un ctitor însemnat și la Sfântul Munte Athos.

Tronul câștigat cu sabia trebuia însă consolidat. Petru Aron era în viață și se putea întoarce oricând cu ajutor polonez. Ștefan cel Mare a încheiat pe 9 aprilie 1459 un act cu trimișii regelui polonez Cazimir, recunoscând suzeranitatea și lâsându-i Hotinul. Polonezii se angajau să nu-i permită lui Petru Aron să se apropie de hotarele Moldovei. Domnitorul i-a iertat apoi pe boierii care se aliaseră cu Aron Vodă, inclusiv pe Mihu, dându-le înapoi averile. Ca o dovadă de bună-credință a relației cu Polonia, pe 3 iulie 1460, Ștefan confirmă privilegiile comerciale ale negustorilor lioveni. Din partea Poloniei primejdia era îndepărtată. Petru Aron, dându-și seama că din partea leșilor nu va primi ajutor, trece în Ardeal, așezându-se probabil în ținuturile secuimii. Pentru a-l goni de aici și a-i face pe locuitori să înțeleagă pe cei care-l adăposteau că fac o greșeală, Ștefan ordonă un atac în iunie 1461, dar nu reușește să pună mâna pe Petru Aron. Acesta se afla în anul următor la curtea lui Matei Corvin care dorea să-l aibă aproape pentru a-l impresiona mai ușor pe Ștefan și să-l silească să-i recunoască suzeranitatea.

Domnul Moldovei nu este impresionat și pe 2 martie 1462 reînoiește legăturile cu polonezii. Ștefan dă o nouă lovitură coroanei de la Buda, atacând Chilia. Această poartă a Moldovei era în mâinile ungurilor din vremea lui Petru al III-lea care o cedase lui Iancu de Hunedoara ca mulțumire de ajutorul oferit pentru ocuparea tronului. Chilia era un atrepozit comercial de primă mână unde se concentrau deopotrivă mărfuri poloneze, ungurești, românești și răsăritene. Vama percepută pe aceste produse ar fi constituit un important venit al vistieriei moldovene. În 1462 Ștefan a încercat să ia cetatea, dar nu reușit. Ștefan se reorientează spre nord și ia de la polonezi Hotinul. Nu știm exact împrejurările în care s-a produs acest eveniment. Cunoaștem însă faptul că s-a produs înainte de 28 aprilie 1464, când găsim pe boierul Goian, fost mare vornic, ca pârcălab de Hotin. Anul 1465 aduce un nou asediu asupra Chiliei.
Expediția, pregătită de ceva vreme s-a făcut în toiul iernii cu mare repeziciune: în 8 zile domnul a ajuns din Suceava în fața zidurilor cetății dunărene astfel încât garnizoana nu a mai avut timp să primească întăriri. Pe de altă parte moldovenii îi câștigaseră în tabăra lor și pe unii din locuitorii orașului. Așa s-a făcut că pe 23 ianuarie 1465 -la miezul nopții, detaliu caracteristic- armata moldoveană a putut pătrunde în oraș. Unul dintre cei doi comandanți unguri ai Chiliei fusese prins în timp ce petrecea la o nuntă, iar celălalt s-a retras în fortăreață. A reușit să reziste asediului doar o zi. Sâmbătă, pe 25 ianuarie 1465 steagul Moldovei flutura deasupra zidurilor și astfel statul lui Ștefan cel Mare se consolida și își atingea maxima expansiune. Integral pe Active News.

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează